Politic

Nou scandal în PSD. A început bătălia pentru șefia ASF

 

Nicu Marcu vs Eugen Teodorovici, pentru conducerea ASF

Social-democrații au început bătălia pentru șefia Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). 

Parlamentul urmează să voteze săptămâna aceasta propunerile pentru conducerea ASF.

Potrivit unor surse din partid, citate de Realitatea PLUS, noua conducere a social-democraților îl preferă Nicu Marcu, în prezent vicepreședinte al Curții de Conturi.

Asta în condițiile în care mai mulți parlamentari social-democrați râvnesc la această funcție bănoasă. Unul dintre aceștia este chiar fostul ministru al Finanțelor din guvernele PSD – Eugen Teodorovici.

Ciolacu îl susține pe Nicu Marcu pentru conducerea ASF. 

Din 11 octombrie, ASF este condus de prim-vicepreşedintele Elena-Doina Dascălu, după plecarea lu iLeonardo Badea la Banca Națională.

Leonardo Badea şi-a depus demisia din funcţia de preşedinte al ASF în octombrie 2019, pentru a ocupa poziţia de viceguvernator al Băncii Naţionale a României.

Noul Consiliul de Administraţie al BNR a fost numit de Parlament la începutul lunii iulie.

 

Șefia Institutului Cultural Român, în vizorul PSD. Favorit este Mircea Diaconu

PSD vrea să-și adjudece în continuare conducerea Institutului Cultural Român. Nu singur, ci sprijinit de Pro România.

PSD îl susține la șefia ICR pe Mircea Diaconu, fostul candidat la Cotroceni susținut de ALDE și Pro România.

Conducerea ICR este vacantă din vara acestui an, când Liliana Țuroiu, fostul director al ICR, a fost numită director al Reprezentanței ICR Bruxelles. Țuroiu a fost numită în aprilie 2017 la conducerea ICR, fiind sprijinită de PSD.

Plenul reunit al Comisiei pentru cultură și media și al Comisiei de politică externă din Senatul României a avizat pozitiv, pe 25 iunie 2019, propunerea de numire a doamnei Liliana Țuroiu pentru funcția de director al Reprezentanței ICR Bruxelles.

Până la numirea unui nou președinte, conducerea ICR este asigurată de vicepreședintele instituției – Mirel Taloș. 

Sursa articol

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politic
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Politic

Marcel Ciolacu a trimis o solicitare partidelor parlamentare de a adopta de urgenţă un Pact pentru Sănătate

redactie17/11/2020

Circul provocat de USR în Parlament: gesturi obscene, proteste, scandaluri și legi pentru companii

redactie17/11/2020

Violeta Alexandru: Statul a plătit 41,5% din salarii pentru 600.000 de români

redactie17/11/2020

Reacția liberalilor după decizia CCR în cazul lui Florin Iordache: Curtea a făcut, din nou, jocul politic al PSD

redactie17/11/2020

Ce s-a discutat la ultima ședință de la Cotroceni. Iohannis: Vom reconstrui tot sistemul sanitar din temelii

redactie17/11/2020

Nicuşor Dan: Nu mai există întârzieri în anchetele epidemiologice desfăşurate de către DSP București

redactie17/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.