
Având în vedere numărul ocupanților, pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție care presupune suplimentarea resurselor medicale la fata locului.
În zonă, s-au deplasat 3 autospeciale de stingere cu modul de descarcarare, o autospeciala pentru transport victime multiple, 5 ambulante SMURD și 3 ambulante ale Serviciului Județean de Ambulanta.
Misiunea este in dinamică, informează purtătorul de cuvant al ISU Teleorman, Gelu Dragomir, în direct la Realitatea PLUS.
UPDATE:
Potrivit Poliției din Teleorman, DJ 701, șoferul microbuzului a pierdut controlul asupra direcției pe fondul vitezei neadaptate. În urma evenimentului, conducătorul auto a decedat, iar alte 6 persoane au suferit vătămări.
”Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 46 de ani, domiciliat în comuna Roata de Jos, județul Giurgiu. Se pare că nu a adaptat viteza la condițiile de drum (curbă), a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un stâlp de susținere a rețelei de energie electrică, răsturnându-se. În urma impactului conducătorul microbuzului a decedat, iar alți 7 pasageri au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Se efectuează cercetarea la fața locului”, a declarat Daniela Pășu, purtător de cuvânt al IPJ Teleorman.
Servicii de arhivare fizica
Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!
SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT
ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!
Facebook
LinkedIn
RSS