Sport

Vești bune pentru medicii rezidenți

Ministrul Sănătății, Victor Costache, a subliniat că acest cadru legal oferă șansa formării unui număr mai mare de specialiști. 

Actul normativ adoptat astăzi mai stabilește reglementări privind coordonatorii de program în rezidențiat, responsabilii de formare, drepturile și obligațiile ce revin unităților sanitare, dar și rezidenților.

“Pot spune că, împreună cu echipa mea, am îndeplinit primul obiectiv stabilit și anunțat, conform programului de guvernare. Am reușit ca, într-un timp record, să organizăm în bune condiții concursul de intrare în Rezidențiat și să salvăm o generație de specialiști în condițiile în care înregistrăm o lipsă a resursei umane în sistemul sanitar. Prin reglementările de astăzi eliminăm inechitățile existente elaborând cadrul legal care dă posibilitatea formării unui număr mai mare de specialişti atât în sistemul public, cât și în unități sanitare private și instituții de învățământ superior particulare acreditate care îndeplinesc toate condițiile de pregătire. Astfel, toți cei care au obținut la concurs peste 60% din punctajul pe domeniu, vor intra în pregătire. Avem înregistrat un record privind numărul de rezidenţi pe care-l vom pregăti, estimam 7159 rezidenți, în România şi sperăm ca efectele să se vadă în câţiva ani. Sunt primele măsuri concrete pe care le luăm pentru a stopa criza resursei umane calificată din domeniul medical. Am reușit acest lucru în condițiile în care anul acesta s-a înregistrat un record de participare la Rezidențiat. Asta înseamnă că ne pasă de următoarele generații care ne vor înlocui”, a spus Victor Costache, ministrul Sănătății

Astfel, față de cele 3.960 locuri alocate domeniului medicină generală au fost identificate soluții pentru ca peste 900 tineri care au obținut punctaj minim de promovare și care nu puteau fi încadrați în sistemul actual de formare aferent medicilor rezidenți să intre, suplimenmtar, în pregătire. În prezent se lucrează și pentru integrarea celor din domeniul medicină dentară şi farmaciei.

Pentru a nu exista disfuncționalități în comunicare, între cei promovaţi la Rezidenţiat şi Centrul de Resurse Umane din Sănătatea Publică (CRUSP), unitatea aflată în subordinea MS şi care se ocupă de repartizarea pe specialităţi a noilor medici rezidenţi, se va forma un grup suport. Acesta va fi alcatuit din reprezentanți ai MS și reprezentanţii celor admişi, astfel încât, părţile să lucreze împreună și transparent în vederea integrării tuturor celor care au obținut peste 60% din punctajul pe țară, pe domeniu. Rolul grupului va fi acela de îndrumare, tocmai ca noii medici rezidenţi să aibă toate informaţiile necesare unor opţiuni clare, mai ales că suplimentarea locurilor de intrare în rezidenţiat, prin creşterea numărului de unităţi medicale în care se poate efectua pregătirea de specialitate, ar putea creea confuzii. Suplimentar, MS pune la dispoziţie o adresă de e-mail, special creată pentru cei care doresc consultanţă cu privire la alegerea localui unde îşi vor definitiva pregătirea de specialitate, precum şi un număr special de telefon. La CRUSP va exista până în luna februarie, anul viitor, un birou dedicat acestor informări şi consultări.

Sursa articol

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sport
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Sport

Cupa României: Programul complet al disputelor din 16-imi

redactie17/11/2020

Ajuns la 34 de ani, Rafael Nadal și-a anunțat prioritățile pentru finalul carierei

redactie17/11/2020

Dan Petrescu și motivul pentru care a spus că va pleca de la CFR Cluj

redactie17/11/2020

Cluj Napoca va găzdui anul viitor Campionatul European de atletism pe echipe

redactie17/11/2020

Circulație feroviară întreruptă între București și Timișoara, la Balota, unul dintre cele mai periculoase tronsoane de cale ferată

redactie16/11/2020

Antrenorul Răzvan Lucescu are Covid-19. El va intra în izolare. Echipa pe care o antrenează este decimată de coronavirus

redactie15/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.