Politic

Ziua Marii Uniri. 10.000 de porţii de fasole cu cârnaţi şi varză călită cu ciolan, la Alba Iulia

Ziua Marii Uniri. În jur de 60.000 de oameni sunt aşteptaţi, duminică, la manifestările organizate de Ziua Naţională în Alba Iulia, pentru care organizatorii au pregătit un program variat, derulat în cadrul „Festivalului de România”, notează Agerpres.

Ziua Marii Uniri. „Suntem pregătiţi, la fel ca în fiecare an, să primim toţi cetăţenii care vin să se simtă bine de Ziua Naţională la Alba Iulia. (…). Aşteptăm în jur de 60.000 de persoane”, a declarat viceprimarul cu atribuţii de primar al municipiului Alba Iulia, Voicu Paul. Acesta a menţionat că vor fi o serie de restricţii auto, iar circulaţia în interiorul Cetăţii va fi posibilă doar pietonal.

Ziua Marii Uniri. Autoturismele în care se vor afla persoane cu dizabilităţi locomotorii vor avea acces până aproape de zona centrală a manifestărilor, vehiculele putând fi parcate pe strada Aurel Vlaicu, a precizat viceprimarul cu atribuţii de primar.

Ziua Marii Uniri. Primul 1 Decembrie îndoliat după Marea Unire din 1918

Ziua Marii Uniri. Nici în acest an nu va lipsi masa populară, urmând să fie distribuite, într-un cort amenajat în curtea garnizoanei militare, 10.000 de porţii de fasole cu cârnaţi. Anul trecut, în Anul Centenarului Marii Uniri, când au fost prezenţi 100.000 de oameni, au fost oferite peste 30.000 de porţii, iar în urmă cu doi ani, tot în jur de 10.000 de porţii, de fasole cu cârnaţi şi de varză călită cu ciolan.

Ziua Marii Uniri. Ceremonii militare, spectacole de reconstituire istorică, expoziţii, concerte, spectacole de teatru, lansări de carte şi multe alte evenimente vor avea loc în cadrul „Festivalului de România”, denumirea sub care se desfăşoară manifestările organizate în „Oraşul Marii Uniri” de Ziua Naţională.

Ziua Marii Uniri. Astfel, ziua va debuta cu o ceremonie militară de depunere de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Unirii, urmată la Sala Unirii de primirea soliilor din cetăţile de scaun şi de citirea „Rezoluţiunii Adunării Naţionale de la Alba Iulia”. Ca în fiecare an vor avea loc un Te Deum la Catedrala Reîntregirii şi o defilare de trupe şi tehnică militară, ceremonie militară despre care însă nu au fost oferite detalii.

Ziua Marii Uniri. Artişti cunoscuţi vor susţine, în aer liber, un spectacol folcloric, intitulat „Cânt şi suflet românesc”, iar la Casa de Cultură a Sindicatelor va fi un concert omagial dedicat Mariei Tănase.

Puncte de atracţie vor fi şi spectacolele de reconstituire istorică – „Intrarea Armatei Române în Alba Iulia”, „Retragerea Armatei Române cu torţe”, precum şi spectacolul de artificii.

Un concert „Sensor” va încheia manifestările de la Alba Iulia dedicate Zilei Naţionale a României 

Sursa articol

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politic
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Politic

Marcel Ciolacu a trimis o solicitare partidelor parlamentare de a adopta de urgenţă un Pact pentru Sănătate

redactie17/11/2020

Circul provocat de USR în Parlament: gesturi obscene, proteste, scandaluri și legi pentru companii

redactie17/11/2020

Violeta Alexandru: Statul a plătit 41,5% din salarii pentru 600.000 de români

redactie17/11/2020

Reacția liberalilor după decizia CCR în cazul lui Florin Iordache: Curtea a făcut, din nou, jocul politic al PSD

redactie17/11/2020

Ce s-a discutat la ultima ședință de la Cotroceni. Iohannis: Vom reconstrui tot sistemul sanitar din temelii

redactie17/11/2020

Nicuşor Dan: Nu mai există întârzieri în anchetele epidemiologice desfăşurate de către DSP București

redactie17/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.