Sport

Avionul dispărut în Chile a fost găsit

„Starea în care au fost găsite resturile de avion face practic imposibil să existe supravieţuitori ai acestui accident aerian”, a afirmat Arturo Merino, comandantul forţelor aeriene (FACH), într-o conferinţă de presă la baza de la Punta Arenas, situată de 3.000 km sud de capitala Santiago.

Meroni a mai spus că, „cel mai probabil, (rămăşiţele umane) aparţin pasagerilor avionului C-130”.

Imagine

Miercuri au fost găsite rămăşiţe umane şi resturi de avion la 30 km de ultima poziţie cunoscută a avionului, un aparat Hercules C-130.

Acesta decolase luni de la baza Chabunco din Punta Arenas, la ora locală 16.55 (19.55 GMT), spre baza antarctică Eduardo Frei, dar contactul a fost „pierdut” la 18.13 (21.13 GMT), potrivit unui comunicat al forţelor aeriene.

Avionul survola în acel moment strâmtoarea Drake, care desparte continentul american de Antarctica, zonă temută de marinari din cauza condiţiilor meteo extreme.

În apele acestei strâmtori, între oceanele Pacific şi Atlantic, şi-au pierdut viaţa peste 10.000 de marinari şi s-au scufundat în jur de 800 de nave începând din secolul al XVII-lea.

La operaţiunile de căutare din ultimele zile au luat parte peste 20 de avioane şi 15 nave, din Chile, Argentina, Uruguay, Brazilia şi SUA, potrivit Agerpres.

La bord se aflau 17 membri de echipaj şi 21 de pasageri, printre care 15 militari ai FACH, trei ai forţelor terestre, doi angajaţi ai unei firme private de construcţii şi un funcţionar al Universităţii din Magallanes. Aceştia urmau să efectueze „misiuni de sprijin logistic”, în special de verificare a unui oleoduct flotant de alimentare cu carburant a bazei antarctice Eduardo Frei, cea mai importantă a statului Chile.

Sursa articol

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sport
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Sport

Cupa României: Programul complet al disputelor din 16-imi

redactie17/11/2020

Ajuns la 34 de ani, Rafael Nadal și-a anunțat prioritățile pentru finalul carierei

redactie17/11/2020

Dan Petrescu și motivul pentru care a spus că va pleca de la CFR Cluj

redactie17/11/2020

Cluj Napoca va găzdui anul viitor Campionatul European de atletism pe echipe

redactie17/11/2020

Circulație feroviară întreruptă între București și Timișoara, la Balota, unul dintre cele mai periculoase tronsoane de cale ferată

redactie16/11/2020

Antrenorul Răzvan Lucescu are Covid-19. El va intra în izolare. Echipa pe care o antrenează este decimată de coronavirus

redactie15/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.