Politic

Descoperire șocantă la malul Tamisei

Mamiferul a fost găsit fără viaţă pe malul râului, chiar sub Podul Battersea. Se crede că animalul de dimensiuni considerabile face parte dintr-o specie care poate atinge lungimi de până la 10 metri şi o greutate de aproximativ 10 tone. O altă balenă eşuată a fost descoperită şi în luna octombrie, în Greenhithe, a relatat BBC, preluat de Mediafax.ro.

 

Cea care a descoperit balena este Clio Georgiadis, care a zărit neobişnuitul animal marin în timp ce îşi plimba câinele pe malul Tamisei. Femeia a declarat că s-a simţit „teribil de emoţionată” şi a adăugat că a încercat să verifice dacă balena mai era în viaţă, „dar aceasta era deja fără suflu”.

Autorităţile Podurilor din Londra au afirmat că vor încerca să „recupereze trupul balenei în siguranţă” în timpul weekendului, asistaţi de doi experţi marini. Aceştia au explicat că balenele pot fi zărite ocazional în apele britanice, care au o temperatură scăzută, preferată de uriaşele mamifere.  Ei au confirmat primirea rapoartelor despre balena din Tamisa în cursul zilei de vineri, însă au menţionat că mamiferul nu a fost identificat decât după ce apele i-au adus la suprafaţă cadavrul.

Sursa articol

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politic
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Politic

Marcel Ciolacu a trimis o solicitare partidelor parlamentare de a adopta de urgenţă un Pact pentru Sănătate

redactie17/11/2020

Circul provocat de USR în Parlament: gesturi obscene, proteste, scandaluri și legi pentru companii

redactie17/11/2020

Violeta Alexandru: Statul a plătit 41,5% din salarii pentru 600.000 de români

redactie17/11/2020

Reacția liberalilor după decizia CCR în cazul lui Florin Iordache: Curtea a făcut, din nou, jocul politic al PSD

redactie17/11/2020

Ce s-a discutat la ultima ședință de la Cotroceni. Iohannis: Vom reconstrui tot sistemul sanitar din temelii

redactie17/11/2020

Nicuşor Dan: Nu mai există întârzieri în anchetele epidemiologice desfăşurate de către DSP București

redactie17/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.