A fost a treia rachetă lansată din Fâşia Gaza contra Israelului în tot atâtea zile, la două săptămâni după confruntări între statul evreu şi Jihadul Islamic, una din grupările armate din Gaza.
Mişcarea islamistă Hamas controlează teritoriul palestinian din 2007. „Mai devreme în cursul serii, o rachetă a fost trasă din Fâşia Gaza spre Israel. Ca răspuns, un avion de vânătoare al armatei israeliene a atacat un post militar al Hamas din nordul Fâşiei Gaza”, a precizat armata într-un comunicat.
La 12 noiembrie, armata israeliană a efectuat o operaţiune ţintită pe teritoriul palestinian împotriva unui comandant al Jihadului Islamic, una din mişcările armate prezente în enclava palestiniană cu două milioane de locuitori şi sub blocada israeliană.
Ca represalii, Jihadul Islamic a tras circa 450 de rachete în două zile spre Israel, dintre care un număr important au fost interceptate de sistemul de apărare antirachetă israelian, potrivit armatei care a replicat vizând ţinte ale Jihadului Islamic în enclavă.
După două zile de confruntări, care s-au soldat cu 36 de morţi în Fâşia Gaza şi niciunul în Israel, Jihadul Islamic şi statul evreu au convenit asupra unui armistiţiu fragil care a intrat în vigoare la 14 noiembrie.
Servicii de arhivare fizica
Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!
SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT
ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!
Facebook
LinkedIn
RSS