Jurnalista malteză Daphne Caruana Galizia a fost ucisă în octombrie 2017 cu ajutorul unei încărcături explozive plasate sub automobilul său în apropierea casei unde locuia.
Cunoscutul om de afaceri Jorgen Fenech este suspectat că ar fi plătit asasinatul jurnalistei din Malta. Fenech a pledat nevinovat în fața instanței malteze.
Premierul maltez Joseph Muscat a anunţat vineri că omul de afaceri Yorgen Fenech, principalul suspect în cazul asasinării jurnalistei de investigaţii Daphne Caruana Galizia, nu va beneficia de imunitate în schimbul informaţiilor oferite anchetatorilor, transmite AFP.
Arestat săptămâna trecută, Yorgen Fenech a fost eliberat pe cauţiune marţi şi a cerut imunitate în schimbul furnizării informaţiilor pe care le deţine, au explicat surse apropiate acestui dosar.
Decizia de a i se refuza lui Yorgen Fenech acordarea imunităţii a fost luată în virtutea recomandărilor ministrului justiţiei şi ale autorităţilor poliţieneşti, a indicat şeful executivului maltez la finalul unei reuniuni de urgenţă a guvernului său, care a durat peste şase ore.
Scandalul provocat de asasinarea jurnalistei a zguduit guvernul maltez, trei înalţi demnitari renunţând la funcţii pe măsura avansării anchetei. Keith Schembri, şeful de cabinet al premierului Joseph Muscat, şi ministrul turismului, Konrad Mizzi, suspectaţi de jurnalistă că au primit mită.
Poliţiştii care investighează uciderea jurnalistei Daphne Caruana Galizia l-au interogat pe cel mai apropiat consilier al premierului Joseph Muscat în urma unor acuzaţii că ar fi pus la cale crima, potrivit unor surse apropiate de anchetă, relatează The Guardian.
Acuzaţiile la adresa fostului şef de cabinet Keith Schembri au fost făcute chiar de Yorgen Fenech, care a fost arestat săptămâna trecută şi care ar încerca să obţină imunitate juridică în schimbul mărturiei sale.
Fenech a mai afirmat că cei trei bărbaţi care au implantat bomba din maşină care a ucis-o pe jurnalista de investigaţie au fost plătiţi cu 130.000 de euro, potrivit unor surse la curent cu ancheta. Conform publicaţiei The Times of Malta, un şofer de taxi a declarat poliţiei că el a acţionat ca intermediar între Fenech şi presupuşii asasini ai femeii.
Omul de afaceri a încercat că îl implice pe Schembri, prieten apropiat al premierului, în declaraţiile sale pentru poliţie. Dezvăluirile sale ar putea scoate la lumină de asemenea o amplă schemă de corupţie în care ar fi implicaţi politicieni de la vârf din Malta.
Schembri, care a fost arestat marţi în legătură cu această crimă şi care a fost între timp eliberat pe cauţiune, a negat anterior că ar fi avut vreo legătură cu uciderea jurnalistei, care a fost asasinată în octombrie 2017 prin explozia unei maşini capcană. Daphne Caruana Galizia a expus corupţia din rândul guvernului în anchete jurnalistice publicate pe blogul său.
Poliţia a atras atenţia că încă nu a confirmat acuzaţiile omului de afaceri şi nu toate afirmaţiile sale sunt demne de încredere, conform unor relatări din media locale.
Premierul Muscat a spus că va face comentarii „imediat ce se vor încheia investigaţiile”.
Servicii de arhivare fizica
Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!
SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT
ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!
Facebook
LinkedIn
RSS