Politic

Femeile periculoase din zodiac. Fură bărbații altora

Femeile din zodiile de mai jos nu țin cont de nimic atunci când își propun ceva și sunt în stare să fure bărbați și să își trădeze chiar și cele mai bune prietene. 

Leu

Această nativă vrea să fie întotdeauna în centrul atenției, indiferent de situație. Se va asigura că toate privirile sunt asupra ei cu orice preț, chiar dacă va fi nevoie să își trădeze prietenele sau să le fure iubiții. Deoarece este o leoaică neînfricată, această nativă nu se dă în lături de la nimic atunci când vrea ceva. Îi place să se impună în fața celor din jur și să îi facă să îi mănânce din palmă.

Scorpion

Deși femeia Scorpion este cunoscută pentru devotamentul pe care îl arată atât în relația de cuplu, cât și în cea de prietenie, există anumite momente în care pune vocea inimii mai presus de orice altceva. Această nativă își trădează prietenele doar când pune relația pe primul loc. Așadar, dacă trebuie să își mintă prietena sau să inventeze anumite lucruri doar pentru a fi cu un bărbat, o va face.

Săgetător

Pentru această femeie nu există prietene, ci doar persoane care să îi țină companie atunci când are nevoie. Pentru femeia Săgetător, cel mai important lucru în viață este familia. Din acest motiv, cea mai bună prietenă a acesteia este fie mama, fie… iubitul. Deoarece nu pune mare preț pe prietene, nu trebuie să ai încredere niciodată în ea. Te va trăda fără nicio urmă de regret și va întoarce mereu situațiile în propriul interes. 

Sursa: DivaHair.

Sursa articol

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politic
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Politic

Marcel Ciolacu a trimis o solicitare partidelor parlamentare de a adopta de urgenţă un Pact pentru Sănătate

redactie17/11/2020

Circul provocat de USR în Parlament: gesturi obscene, proteste, scandaluri și legi pentru companii

redactie17/11/2020

Violeta Alexandru: Statul a plătit 41,5% din salarii pentru 600.000 de români

redactie17/11/2020

Reacția liberalilor după decizia CCR în cazul lui Florin Iordache: Curtea a făcut, din nou, jocul politic al PSD

redactie17/11/2020

Ce s-a discutat la ultima ședință de la Cotroceni. Iohannis: Vom reconstrui tot sistemul sanitar din temelii

redactie17/11/2020

Nicuşor Dan: Nu mai există întârzieri în anchetele epidemiologice desfăşurate de către DSP București

redactie17/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.