
„Participarea procurorului la actele de procedură trebuie să fie asigurată de către un procuror apt să exercite reprezentarea parchetului în fața instanței, deci un procuror competent din punct de vedere funcțional. (…) În cazul în care urmărirea penală este efectuată de către un procuror care nu are specializarea necesară pentru reprezentarea Ministerului Public în actele pendinte, competența materială și funcțională a acestuia este grav viciată”, consideră Avocatul Poporului.
Renate Weber invocă și decizia Curții Constituționale privind neconstituirea completurilor specializate în domeniul judecării.
„Astfel, în actuala reglementare, în opinia noastră, dreptul la un proces echitabil este afectat prin lipsa procurorilor specializați și respectiv competenți din punct de vedere funcțional în cadrul Direcției Naționale Anticorupție potrivit gradului de specializare avut în vedere pentru acest parchet”, mai susține Avocatul Poporului, în sesizarea către Curtea Constituțională.
Servicii de arhivare fizica
Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!
SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT
ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!
Facebook
LinkedIn
RSS