Politic

Ciolacu: „PSD a fost folosit de unii ca să ajungă la putere”

„Am citit si eu, spre mirarea multora ii dau perfecta dreptate. Nu mi-am permis (sa il sun). PSD a fost folosit de anumiti oameni ca sa acceada la putere, ca un intstrument, eu m-am regasit in acea analiza politica”, a zis Ciolacu.

Într-un interviu pentru TASS, Ion Iliesc a declarat: „Nu este niciun secret că relaţiile mele cu partidul s-au răcit în ultimii ani. Motivul se referă la valori, la principii”. (…) „Cel mai rău lucru este că în prezent Partidul Social-Democrat nu funcţionează ideologic, ci doar ca instrument de putere”, a declarat Ion Iliescu, notând că PSD a ajuns să adopte o ideologie orientată „spre centru”. „Cred că situaţia va împinge PSD să revină la ideologie, să consolideze democraţia internă şi să recâştige electoratul, pe baza actualelor structuri sociale. România, la fel ca alte ţări din Europa de Est, nu îşi poate permite să renunţe la politicile de stânga”, a precizat Iliescu.

Ciolacu este ferm convins că partidul va ajunge să fie element de analiză pentru studenții de la științe politică după ce a câștigat alegerile parlamentare din 2016 cu peste 45% și peste trei ani a pierdut alegerile europarlamentare.

„Am gasit un partid care dupa 3 ani de guvernare, dupa zeci de decizii bune luate pentru romani, salarii, pensii, anumita coerenta monetara, a ajuns sa piarda doua randuri de alegeri. Cred ca va fi chiar un caz care se va preda la SNSPA la studenti, cum am reusit noi aceasta performanta. Am avut un discurs pe legile justitiei fara sa fim suficient de limpezi si de credibili”, a zis Ciolacu, marti, la TVR 1.

„Ma uitam la lista PNL la europarlamentare, PNL a fost mai inventiv, a luat baronii si i-a exportat. Noi nu am facut acest gest”,  a mai spus Ciolacu.

Liderul intermiar al scoial-democraților spune că fără PSD nu mai este democrație în România pentru că democrația presupune să existe și putere și opoziție, iar singurul partid de opoziție este cel social-democrat, după ce președintele Klaus Iohannis a declarat marți că moțiunea simplă depusă de PSD în Senat a fost o „golăneală”.

„Suntem deja obisnuiti cu aceasta atitudine fata de PSD a presedintelui Romaniei. Sper din tot sufletul sa fie atitudinea din primul mandat. Astept atitudinea din al doilea mandat, din 22 decembrie. Posibil sa fi ramas in jocul de campanie electorala. Dl Presedinte Klaus Iohannis este si presedintele meu, cand esti ales presedinte esti presedintele tuturor romanilor. Democratia exista cata vreme exista si putere si opozitie. Daca PSD dispare, in Romania nu mai exista democratie, deoarece nu mai exista opozitie. PSD este singurul partid de opozitie. Acesta este termenul constitutional in care presedintele Iohannis trebuie sa aseze lucrurile. Depunerea unei motiuni este un gest constitutional al opozitiei”, a spus Ciolacu.

Sursa articol

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politic
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Politic

Marcel Ciolacu a trimis o solicitare partidelor parlamentare de a adopta de urgenţă un Pact pentru Sănătate

redactie17/11/2020

Circul provocat de USR în Parlament: gesturi obscene, proteste, scandaluri și legi pentru companii

redactie17/11/2020

Violeta Alexandru: Statul a plătit 41,5% din salarii pentru 600.000 de români

redactie17/11/2020

Reacția liberalilor după decizia CCR în cazul lui Florin Iordache: Curtea a făcut, din nou, jocul politic al PSD

redactie17/11/2020

Ce s-a discutat la ultima ședință de la Cotroceni. Iohannis: Vom reconstrui tot sistemul sanitar din temelii

redactie17/11/2020

Nicuşor Dan: Nu mai există întârzieri în anchetele epidemiologice desfăşurate de către DSP București

redactie17/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.