Prahova

PSD a sezizat CCR pe un proiect pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea

În sesizare se arată că proiectul de aprobare a Ordonanţei de urgenţă 51/2019 care se referă la acelaşi domeniu se află în dezbaterea comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaţilor. Acest proiect propune eliminarea transportului rutier judeţean de călători din sfera serviciilor publice, situaţie în care acesta se va desfăşura în regim comercial, cu respectarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere.

Prin proiectul de act normativ pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea se propune abrogarea prevederilor din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019, astfel încât transportul rutier contra cost de persoane prin servicii regulate la nivel judeţean să intre în sfera serviciilor publice.

„Raportat la situaţia conflictuală de natură constituţională între procedura legislativă parlamentară în derulare şi iniţiativa legislativă recunoscută Guvernului pe cale de excepţie de a promova acte normative, menţionăm următoarele: Potrivit art. 61 din Constituţia României, republicată, „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării”. Prin angajarea răspunderii, Guvernul a încălcat prevederile constituţionale privind unica autoritate legiuitoare reprezentată de Parlament şi deciziile Curţii Constituţionale. Astfel, în condiţiile în care, în cadrul dezbaterilor parlamentare există proiecte de lege sau iniţiative legislative care urmează să reglementeze diferite aspecte ale vieţii politice sau sociale, Guvernului are obligaţia de a se prezenta la dezbaterile parlamentare, a susţine puncte de vedere şi posibilitatea de a formula amendamente”, se mai susţine în sesizare.

PSD mai consideră că „atunci când guvernul îşi angajează răspunderea asupra unui proiect de lege, acesta prin obiectul reglementării trebuie să conţină prevederi ce se circumscriu clar, doar asupra unui singur domeniu”.

„Folosirea acestui mijloc constituţional nu îngăduie să se aducă, prin acelaşi proiect de lege, modificări sau completări mai multor legi în vigoare care, în esenţa lor, au fost adoptate de Parlament în mod distinct, având în vedere relaţiile sociale diferite pe care le reglementează, precum şi natura legilor (organică sau ordinară), chiar dacă acestea s-ar referi la un domeniu unitar al vieţii social-economice”, se mai arată în sesizare.

De asemenea, s-a ignorat obligativitatea solicitării avizului Consiliului Economic şi Social, mai precizează PSD în sesizare, menţionându-se că obligativitatea solicitării avizului este statuată de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 618/2018.

În ceea ce priveşte urgenţa considerată de Guvern ca motiv pentru promovarea unor modificări prin procedura angajării răspunderii, aceasta nu poate fi reţinută, se mai menţionează sesizare, adăugându-se că, în prezent, dispoziţiile referitoare la transportul de persoane sunt în derulare şi se aplică în conformitate cu prevederile conţinute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.51/2019, prevederi ce produc efecte depline până la finalizarea procedurii parlamentare de adoptare sau de respingere a ordonanţei. Mai mult, faptul că Guvernul nu poate întrerupe un proces de legiferare a fost deja stabilit prin Decizia CCR nr. 1431/2010″, se mai arată în document.

Sursa articol

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prahova
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Prahova

Incendiu la un service auto din Breaza. Mai multe butelii cu oxigen se află în încăperea cuprinsă de flăcări

Stirile PH19/03/2021

Consiliul Director al Fundației Județene pentru Tineret Prahova convoacă Adunarea Generală a Organizațiilor de/pentru Tineret a FJT Prahova

Stirile PH18/03/2021

Membrii Fundației Județene pentru Tineret Prahova solicită întrunirea Adunării Generale

Stirile PH17/02/2021

S-au finalizat reparațiile la Unitatea de Primiri Urgență de la Spitalul Județean Ploiești

Stirile PH12/02/2021

Setul integral de restricții, adoptat oficial: Creșele, școlile și grădinițele se închid, revine munca de acasă, circulația pe timp de noapte e interzisă, programul mall-urilor și magazinelor e permis doar până la ora 21.00

Stirile PH06/11/2020

Ploieşti: Asistaţi social, revoltaţi că au fost cooptaţi în programul curăţenie generală început în oraş

Stirile PH04/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.