Politic

Ședință crucială de guvern. Ce legi se află pe masa Executivului!?

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat luni că Guvernul va sesiza marţi Parlamentul cu privire la angajarea răspunderii pentru trei proiecte de lege: cele referitoare la legile justiţiei, la abrogarea Ordonanţei de urgenţă 51/2019 şi legea plafoanelor bugetare.

„PNL a decis în şedinţa Biroului Executiv ca marţi Guvernul să sesizeze Parlamentul cu privire la angajarea răspunderii pe trei proiecte de lege: legile justiţiei, partea referitoare la prorogarea pensionării anticipate a magistraţilor, creşterea numărului judecătorilor în completele inferioare de la doi la trei şi partea legată de vechimea pentru accederea în Institutul Naţional al Magistraturii. De asemenea, va mai fi abrogarea Ordonanţei 51, cea legată de scoaterea transportului şcolar din sfera serviciilor de interes public, în felul acesta Guvernul rezolvând prima parte din transportul gratuit al elevilor, şi anume, includerea transportului şcolar ca serviciu public. (…) A treia lege pe care Guvenul sesizează Parlamentul pentru asumarea răspunderii este cea legată de plafoanele bugetare, astfel încât până la finalul anului să putem veni în cadrul legal cu bugetul de stat pe anul 2020”, a spus Turcan, la Palatul Parlamentului.

Vicepremierul a mai anunţat că tot în şedinţa de marţi Guvernul va discuta despre elaborarea unei ordonanţe de urgenţă prin care să se permită tuturor spitatelor din România să desfăşoare programe de rezidenţiat. Turcan a menţionat că va avea loc şi prezentarea, în primă lectură, a proiectului cu privire la abrogarea unor prevederi din OUG 114, pentru care Guvernul intenţionează să îşi asume răspunderea.

Potrivit agendei şedinţei de marţi, vor mai fi discutate şi supuse votului proiectele de lege pentru aprobarea Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (proiectul privind modernizarea infrastructurii judiciare în România) şi privind unele măsuri pentru asigurarea bunei funcţionări a instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor de pe lângă acestea în anul 2020.

Se mai află pe ordinea de zi a şedinţei de guvern proiectul de hotărâre privind aprobarea plăţii cotizaţiei voluntare a României, pentru anul 2019, către Forumul privind Administrarea Fiscală, proiectul de hotărâre privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea aplicării Regulamentului (UE) 2018/302 al Parlamentului European privind prevenirea geoblocării nejustificate şi a altor forme de discriminare bazate pe cetăţenia sau naţionalitatea, domiciliul sau sediul clienţilor pe piaţa internă şi Raportul privind implementarea Programului Naţional de Reformă 2019 şi a Recomandărilor Specifice de Ţară 2019.

Sursa articol

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politic
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Politic

Marcel Ciolacu a trimis o solicitare partidelor parlamentare de a adopta de urgenţă un Pact pentru Sănătate

redactie17/11/2020

Circul provocat de USR în Parlament: gesturi obscene, proteste, scandaluri și legi pentru companii

redactie17/11/2020

Violeta Alexandru: Statul a plătit 41,5% din salarii pentru 600.000 de români

redactie17/11/2020

Reacția liberalilor după decizia CCR în cazul lui Florin Iordache: Curtea a făcut, din nou, jocul politic al PSD

redactie17/11/2020

Ce s-a discutat la ultima ședință de la Cotroceni. Iohannis: Vom reconstrui tot sistemul sanitar din temelii

redactie17/11/2020

Nicuşor Dan: Nu mai există întârzieri în anchetele epidemiologice desfăşurate de către DSP București

redactie17/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.