Politic

Tăriceanu, atac la Iohannis: Nu am văzut la această lansare în cursa electorală nici umbră de bilanț

O observație totuși aș face: pentru că are zero realizări în cinci ani, dl preşedinte a trecut la strategia gloriosului predecesor Băsescu. După un mandat de primar în care nu a făcut nimic, ne amintim cum acesta a venit cu mesajul ”dați-mi și consiliul general ca să pot face treabă”. Vreo trei ani mai târziu, ca președinte, cerea românilor să-i dea şi un guvern condus de PD ca să poată face treabă. Azi, simţim pe pielea noastră unde ne-a dus experimentul ”Băsescu”.

După cinci ani, tot cu asta vine și dl Iohannis în fața românilor : ”Războiul va fi câștigat atunci când România va fi condusă de o echipă care crede în democrație, pro-europeană – nu doar cu preşedinte, dar şi cu guvern şi majoritate parlamentară (…) Voi construi o nouă majoritate, în urma votului dat de oameni, la alegerile parlamentare, fie că vor fi la termen sau anticipate”.

Daţi-mi, daţi-mi, daţi-mi!!…

Domnule Iohannis, ai primit mai mult decât ai meritat vreodată. Când veţi începe să daţi ceva poporului care v-a ales? Pentru că timpul e scurt!

P.S. O notă de final ușor malițioasă, dar cu anume semnificații: îmi spuneau colegii, în mod repetat, că între discursurile (întotdeauna) citite de dl. Iohannis şi textele postate pe site-ul preşedinţiei câteva minute mai târziu nu există nici cea mai mică diferență. Avem un preşedinte care chiar nu se poate abate o virgulă de la ce îi scriu alţii?”, a scris pe Facebook, vineri, Călin Popescu Tăriceanu.

Sursa articol

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politic
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Politic

Marcel Ciolacu a trimis o solicitare partidelor parlamentare de a adopta de urgenţă un Pact pentru Sănătate

redactie17/11/2020

Circul provocat de USR în Parlament: gesturi obscene, proteste, scandaluri și legi pentru companii

redactie17/11/2020

Violeta Alexandru: Statul a plătit 41,5% din salarii pentru 600.000 de români

redactie17/11/2020

Reacția liberalilor după decizia CCR în cazul lui Florin Iordache: Curtea a făcut, din nou, jocul politic al PSD

redactie17/11/2020

Ce s-a discutat la ultima ședință de la Cotroceni. Iohannis: Vom reconstrui tot sistemul sanitar din temelii

redactie17/11/2020

Nicuşor Dan: Nu mai există întârzieri în anchetele epidemiologice desfăşurate de către DSP București

redactie17/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.