
Deputatul USR de Bistrița-Năsăud, Cristina Iurişniţi, care este și preşedintele Comisiei pentru egalitate de şanse între femei şi bărbaţi din Camera Deputaţilor, a anunţat că ia în calcul să facă o sesizare către Consiliul Naţional de Combatere a Dicriminării, reclamându-l pe ministrul Eugen Orlando Teodorovici.
„În calitate de preşedinte al Comisiei pentru Egalitatea de Şanse, mă gândesc foarte serios să fac o sesizare ministrului demisionat, aruncat la produse expirate, Orlando Teodorovici, fostul ministru de Finanţe, cel care, într-un interviu cu o doamnă de la B1, efectiv a avut un vocabular care ţine de hărţuire sexuală. Îi dădea întâlniri doamnei jurnaliste, îi făcea avansuri şi a avut un limbaj absolut suburban. Așa că pot să iau în calcul această decizie de a mă adresa Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării pentru că trebuie să ne delimităm de aceste declaraţii şi de aceste abuzuri, aşa cum ne-am delimitat de acest Guvern catastrofal care efectiv a fost dezastruos pentru societatea românească din multe puncte de vedere. Şi pe această zonă vreau să merg cu un mesaj de normalizare a relaţiilor interumane până la urmă”, a spus Cristina Iurişniţi, într-o conferință de presă susținută la Bistrița, scrie Realitatea de Bistrița.
Parlamentarul bistrițean a mai precizat că se va consulta cu reprezentanții Consiliului. ”Vreau întâi să mă consult cu CNCD-ul și să văd dacă într-adevăr intră la acea speță, pentru că fiind o singură intervenție de acest fel aș vrea să vedem care este gravitatea”, a adăugat Iurișniți.
Facem precizarea că ministrul Finanțelor Publice în Guvernul Dăncilă, Eugen Orlando Teodorovici, a jignit o jurnalistă a B1.ro, chiar în Parlament, după aflarea rezultatului votului pe moțiunea de cenzură. În prima parte a discuției, acesta s-a prefăcut că nu înțelege de la ce publicație este jurnalista, întrebând-o dacă este de la „boii.ro”. Ulterior, acesta a folosit un limbaj deplasat în dialogul cu jurnalista: „Sunteți liberă diseară să vă spun? / Îmi faceți curte, că nu vă văd ochișorii, dinții văd că îi aveți puși”.
- Gică Hagi, ironizat de Peluza Cătălin Hîldan! „Noul Premiu Nobel pentru Pace”
- Instabilitatea politică, alături de inflație și cursul euro, în topul temerilor investitorilor
- Iohannis ceartă PSD că a chiulit de la consultări: ”Nu au învățat nimic din moțiune!”
- Dăncilă, despre alocarea fondurilor către primari: ”Vom da şi această hotărâre de guvern”
Citește și…
Citeşte totul despre:Eugen Teodorovici, iursniti
SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT
ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!
Servicii de arhivare fizica
Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!
Facebook
LinkedIn
RSS