Premierul Viorica Dăncilă l-ar fi demis pe Remus Borza la câteva zile după numirea acestuia în funcția de consilier onorific, anunță Realitatea TV. Pe de altă parte, potrivti stiripesurse.ro, demiterea va fi oficializată luni, când decizia va fi publicată şi în Monitorul Oficial.
Remus Borza, consilierul onorific al premierului, a fost demis de Viorica Dăncilă la doar o săptămână după numire, anunță surse citate de Realitatea TV.
Decizia premierului vine după declarațiile lui Borza făcute la un post TV în care consilierul propunea modificarea ordonanței 114 și reducerea numărului de bugetari.
Potrivit surselor, mai mulți oameni din PSD s-au declarat nemulțumiți de declarațiile lui Remus Borza.
Remus Borza, numit recent consilier economic al premierului, a declarat la un post de televiziune că va propune o ordonanță care să modifice din nou ordonanța 114 a lăcomiei.
- VIDEO + FOTO | Scene cumplite pe Cluj Arena! Un jandarm a fost rănit
- Greii economiei mondiale avertizează: „norii negri” sunt aproape
- Remus Borza, atac dur la adresa PSD după anunțul demiterii din guvern
- Băsescu susține executivul proeuropean condus de Maia Sandu și desființează guvernarea Plahotniuc
Citește și…
Noul consilier al lui Dăncilă vrea modificarea OUG 114 și reducerea numărului de bugetari
„De principiu a existat o logică a ordonanţei 114, am avut creşteri economice chiar de 7%. (…) Vom decide dacă venim cu o a treia ordonanţă, care fie să abroge OUG 114 şi 19, fie să păstreze ce este bun din 114 si 19”, a spus consilierul Remus Borza.
Consilierul lui Dăncilă a vorbit şi de o eventuală reducere a numărului de bugetari, dar şi de o scădere a numărului de ministere.
„Am crescut veniturile în sectorul bugetar, cred că suntem singura ţară din lume care plăteşte mult mai bine salariaţii din sectorul public decât pe cei din sectorul privat. Trebuie să gestionăm 800.000 de bugetari, am gonflat foarte mult administraţia. Şi la Guvern trebuie să mai reducem din ministere. E mai eficient, mai rămân bani să facem şi o fabrică în România”, a spus Borza.
”Eu pentru asta m-am alăturat acestui efort al Executivului şi al partidului aflat la guvernare. Tocmai încerc să optimizez: sunt prea multe instituţii hipergonflabile, hiper-remunerate, ar trebui şi aici remunerarea să ţină cont de eficienţă şi de competenţă, ar trebui să mai reducem costurile în sectorul publicşi să încurajăm mai mult şi să finanţăm investiţiile. Investiţiile sunt cele care dau sustenabilitate creşterii economice. De asemenea, Guvernul trebuie să manifeste deschidere spre dialog şi conlucrare cu toate mediile economice – cu mediul bancar, cu mediul antreprenorial, trebuie să susţină capitalul românesc, clasa antreprenorială românească, să fie partener al tuturor. Nu avem duşmani, nu avem inamici, cu toţii trebuie să conlucrăm spre binele comun”, a spus Borza.
Citeşte totul despre:Remus Borza, Viorica Dăncilă
SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT
ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!
Servicii de arhivare fizica
Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!
Facebook
LinkedIn
RSS