
Camera Deputaţilor s-a întrunit, joi, în şedinţă, cu participarea efectivă a unor parlamentari, fiind prezenţi în sală preşedinţi ai comisiilor de specialitate, lideri de grup şi alţi deputaţi nominalizaţi să ia cuvântul. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, este cel care conduce ședința. Acesta a anunțat la debutul întâlnirii că este înregistrată prezenţa a 140 de deputaţi.
Deputații care sunt în sală au posibilitatea de a participa direct la dezbateri, iar cei care nu sunt în sală vor putea să ia cuvântul prin telefon. Important de precizat este și că votul asupra proiectelor de pe ordinea de zi va fi electronic, la distanţă.
Pe ordinea de zi a ședinței sunt mai multe proiecte pentru aprobarea unor ordonanțe ale guvernului, modificate în comisiile de specialitate, așa cum a anunțat președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, pe pagina sa de Facebook:
Klaus Iohannis: Voi susține crearea unui fond de redresare economică de care să poată beneficia toate statele membre UE
România a depășit 10.000 de cazuri de coronavirus: 386 depistate în ultimele 24 de ore, în total 10.096 de îmbolnăviri. Au murit 527 de oameni
Premierul Ludovic Orban s-a răzgândit: Șomajul tehnic pentru bugetari nu mai e de actualitate
Guvernul ia în calcul plafonarea prețului la măștile sanitare. Persoanele vulnerabile le-ar putea primi gratuit
Europarlamentarul Rareș Bogdan: Avem un proiect de ajutorare a presei din România! Ce variante ia în calcul Guvernul Orban
„În comisiile de specialitate, am susținut și votat:
-eliminarea dobânzii la dobândă pentru toate tipurile de credit;
-posibilitatea ca și restanțierii – care sunt cei mai vulnerabili – să beneficieze de amânarea ratelor;
-extinderea măsurilor de amânarea a ratelor la creditele bancare și pentru firmele ale căror venituri s-au diminuat cu 15% din cauza crizei (nu cu 25% așa cum prevăzuse Guvernul PNL);
-posibilitatea amânării ratelor, cu până la 18 luni, pentru producătorii agricoli ale căror culturi au fost compromise anul acesta din cauza secetei;
-extinderea, până la 25 octombrie, a termenului de plată pentru impozitul pe profit;
-acordarea unei bonificații de 10% TUTUROR firmelor care achită la scadențele normale impozitul de profit”.
Amintim că Parlamentul a aprobat joia trecută, în şedinţă online, solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis de prelungire a stării de urgenţă pe teritoriul României. Hotărârea Parlamentului cere Guvernului să prezinte în fiecare săptămână un raport al măsurilor, iar la finalul stării de urgență, Curtea de Conturi va verifica cheltuielile făcute în această perioadă.
Potrivit hotărârii Parlamentului, guvernul nu va mai putea lua măsuri de restrângere a drepturilor fundamentale decât prin acte normative cu putere de lege și va fi obligat să prezinte Parlamentului săptămânal un raport cu privire la măsurile adoptate sau pe care intenționează să le ia pentru combaterea epidemiei de coronavirus.
Fotograful George Călin (INQUAM PHOTOS) a surprins în câteva imagini cum respectă aleșii măsurile de distanțare socială:
Servicii de arhivare fizica
Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!
SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT
ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!
Facebook
LinkedIn
RSS