Ploiesti

Incursiune, la Peleş, în viaţa famiilor regale din România. Expoziţie „Artă şi ceremonial la mesele regale“

Expoziţia temporară, deschisă în decembrie la Peleş, vine din ineditul vieţii la castel, o imagine cu totul diferită faţă de ceea ce şi-ar putea imagina românii de atunci şi de acum.

De o corectitudine exemplară, foarte exigent cu sine, regele Carol I al României a dus o viaţă aproape austeră. Era o fire introvertită, rareori destăinuind cuiva gândurile şi planurile sale, neavând prieteni intimi, ci numai consilieri.

Interesant este faptul că în viaţa personală regele se comporta natural, ca un om cu pasiuni de colecţionar, sensibil la artă şi frumuseţile naturii, cu preferinţe culinare nesofisticate şi oferind ospitalitate personalităţilor invitate la castelul Peleş.

Expoziţia temporară „Artă şi ceremonial la mesele regale“ exact asta îşi propune – o introducere în viaţa cotidiană a familiilor regale din România perioadei 1866-1930, Carol I şi Elisabeta, Ferdinand şi Maria, de la Castelul Peleş, Castelul Pelişor şi Palatele regale din Bucureşti.

Veţi descoperi colecţiile de porţelanuri, tacâmurile din argint, paharele din cristal destinate meselor de la Curte, programul şi meniul zilnic cu felurile de mâncare preferate. De asemenea, veţi cunoaşte, prin intermediul muzeografilor, oaspeţii de marcă invitaţi la dejunurile oficiale şi la seratele dansante.

Expoziţia este deschisă până în 30 aprilie 2015, cu următorul program de vizitare: miercuri 11.00 – 16.15, joi – duminică 9.15 – 16.15.

Tariful de vizitare este de 6 lei pentru adulţi, 3 lei pentru pensionari, 1,5 lei pentru studenţi, elevi şi posesorii de Card Euro <26.

Vă mai recomandăm

Povestea manuscrisului oferit în dar regelui Carol I în anul 1913, la penultima aniversare

Regele Carol I – un mare român, o pildă pentru prezidenţiabilii de azi

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Ploiesti
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Ploiesti

Consiliul Director al Fundației Județene pentru Tineret Prahova convoacă Adunarea Generală a Organizațiilor de/pentru Tineret a FJT Prahova

Stirile PH18/03/2021

Membrii Fundației Județene pentru Tineret Prahova solicită întrunirea Adunării Generale

Stirile PH17/02/2021

S-au finalizat reparațiile la Unitatea de Primiri Urgență de la Spitalul Județean Ploiești

Stirile PH12/02/2021

S-a dat startul înscrierilor pentru Bursa Generaţia lui John, bursă educaţională în valoare de 10.000 euro

redactie17/11/2020

Cum fac avere doi şarlatani din Sinaia cu un simplu anunţ pe internet. Escrocheria pe care procurorii nu o pot opri

redactie17/11/2020

Prăpăd la spitalul suport COVID-19 din Câmpina: trei medici pentru 60 de bolnavi, ceilalţi doctori sunt pacienţi

redactie17/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.