Istoria oraşului românesc care a avut 300 de depozite de băuturi spirtoase. Până să facă profit din petrol, a trăit din industria petrecerilor

În paralel cu exlploatarea zăcămintelor din zona Ploieştiului, activitate la care nu neapărat industriaşii români aveau acces, în oraş a înflorit comerţul. Poziţia geografică avantaja oraşul. Se afla la confluenţa celor mai importante drumuri din S-E care legeau capitala de Moldova, Ardeal şi Dunăre. În plus, Ploieştiul se afla la doar câţiva kilometri distanţă de una dintre cele mai productive zone viticole: Valea Călugărească.

441 de cârciumari erau înregistraţi la Ploieşti la sfârşitul secolului al XIX-lea

În 1935, în Ploieşti ”industria petrecerilor” era în plină ascensiune. În Monografia oraşului Ploieşti, autorul Mihail Sevastos menţionează că în anul amintit, în localitate funcţionau: 290 de depozite de desfacere a băuturilor spirtoase (cele mai multe tot cârciumi), 320 de magazine de ”coloniale”, aproape toate şi cu desfaceri de băuturi spirtoase, 30 de restaurante, 7 bodegi, 13 birturi, 5 berării, 5 cârciumi, 1 ceainărie, 14 cafenele, 2 depozite de vin şi ţuică. Se continua practic tradiţia moştenită de ploieşteni de la înaintaşii lor. În 1880, tot la Ploieşti erau înregistraţi nu mai puţin de 441 de cârciumari, 134 lăutari şi 27 de femei libere (prostituate). Poate aşa se explică şi de ce Ploieştiul era poreclit ”oraşul lui <<Ce bei?>>”, pentru că orinde te învârteai, indiferent pe ce stradă ajungeai, tot la cârciumă te opreai, spune legenda care, iată, se bazează pe informaţii certificate de documente.

Odată cu venirea lui Carol I la conducerea ţării, Ploieştiul câştigă din nou teren. Era în calea în regelui către reşedinţa de vară din Sinaia. Aşa că oraşul se transformă într-un principal nod de cale ferată, mai întâi pe ruta Bucureşti-Ploieşti (1872) şi Ploieşti-Buzău, apoi Ploieşti-Predeal (1879), Ploieşti (Buda) – Slănic (1883). Începând cu anii 1900, reţeaua de cale ferată din zona Prahovei se ramifică aproape către toate zonele de interes pentru industriaşii din petrol şi nu numai. Astfel din Ploieşti se putea ajunge cu trenul prin Câmpina la Doftana şi tot din Ploieşti spre Vălenii de Munte şi ulterior Măneciu (1914). Pe aceste rute se transportau în special produse petrolifere, dar şi lemne, cărbune, piatră, fructe şi cereale.

Ce vindeau magazinele de braşovenii

După Primul Război Mondial, Ploieştiul se dezvoltă spectaculos. Nu doar alcoolul şi petrolul fac din Ploieşti un oraş puternic industrializat. În anul 1935 erau înregistrate la Ploieşti 101 brutării, 32 brânzării, 46 croitorii, 17 case de modă, 14 sticlării, 28 de depozite de lemne de foc, 16 depozite de cherestea, 27 de magazine de sobe de teracotă, 11 librării, 16 depozite de petrol şi benzină, 46 de croitorii, 11 magazine de pălării, la care se audaguă lătpării, şuncării, 21 de cofetării, 4 magazine de braşovenii (produse aduse din Braşov), 8 magazine de tricotaje.

Primele activităţi în domeniul imobiliarelor au legătură tot cu industria petrolului

În ceea ce priveşte marea industrie, în acelaşi an la Ploieşti funcţionau 1 fabrică de rachiu din vin, 6 fabrici de mezeluri, 2 fabrici de salam, 2 fabrici de paste făinoase, 20 de ateliere mecanice, 2 turnătorii de fontă, o fabrică de încălţăminte, 5 ateliere de reparaţii de automobile, 1 fabrică de hârtie şi o altă de carton industrial, 3 farbici de caroserii de automobile, 30 de pielării, 4 blănării, 6 cojocării, o fabrică de vopseluri, 3 fabrici de produse chimice şi, perla coroanei, cele 15 rafinării. Tot atunci, la Ploieşti începe să prindă contur şi comerţul cu terenuri indsutriale, unde se aflau zăcăminte de petrol. Erau înregistrate 8 societăţi care se ocupau exclusiv cu comerţul cu terenuri petrolifere. Unde industria era în floare, la Ploieşti funcţionau 11 bănci populare, 6 cooperative de consum şi 3 case de credit.

Conform istoricului Mihail Sevastos, la începutul crizei din anii 30, la Ploieşti erau înregistrate 1983 de firme individuale şi 248 de firme sociale.

Chair dacă industria şi comerţul erau în florare, Ploieştiul era grevat de veniturile obţinute din taxele din industria petrolului. Cele mai multe rafinării nu aveau sediu, în anii ’20, pe teritoriul oraşului, aşadar toate aceste dări se ducea către alte vistierii. O găselniţă a primarului Toma T. Socolescu (1921) aduce un profit uriaş pentru Ploieşti. Printr-o decizie a consiliului local, Ploieştiul îşi extinde teritoriul în toate punctele cardinale, astfel încât să cuprindă şi sediile rafinăriilor. Rezultatul a fost spectaculos pentru dezvoltarea localităţii. În zece ani, în visteria Ploieştiului au intrat peste 700 de milioane de lei, bani cu care s-au construit aproape exclusiv şcoli şi spitale, notează Mihail Sevastos.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.