În august anul trecut, 14 turişti, printre care se aflau şi copii, au rămas blocaţi în liftul care îi transporta în interiorul Minei Unirea, parte componentă a Salinei Slănic. Oamenii au făcut atacuri de panică după ce liftul, cu o vechime de aproximativ 70 de ani, s-a prăbuşit câţiva metri în gol.
Un episod asemănător a avut loc, de altfel, şi în 2011.
Amendaţi cu 50.000 de lei de comisarii de la Protecţia Consumatorilor Prahova, reprezentanţii salinei au fost acuzaţi că nu au respectat toate condiţiile tehnice privind funcţionarea instalaţiei, iar liftul a fost oprit „până la remedierea defecţiunilor“.
Situaţia este, şi acum, exact aceeaşi, în sensul că liftul nu funcţionează, iar turiştii sunt transportaţi în salină cu microbuzele unei firme de transport.
Potrivit reprezentaţilor Salrom, Sucursala Slănic, citaţi de ziarulprahova.ro, aceştia au încheiat un contract de proiectare a rolelor pentru devierea cablului, destinate maşinii de extracţie Phoebus 2500×1000 de la Mina Unirea, adică pentru maşinăria care acţionează liftul aflat chiar pe vechiul puţ de extracţie a sării.
Problema este că nu se cunoaşte cât timp va mai rămâne nefuncţional liftul destinat turiştilor, mai ales că ascensorul de la Mina Unirea a rămas una dintre veşnicele investiţii promise de către şefii Salrom, însă modernizarea acestuia nu a avut loc, fiind doar întreţinut pentru funcţionare.
Pe aceeaşi temă
OPC a amendat cu 50.000 de lei Salina Slănic după prăbuşirea liftului
Salina Slănic s-a redeschis pentru turişti. Liftul rămâne în reparaţii
Turişti blocaţi în salina Slănic Prahova, după ce un lift s-a defectat. Unii au făcut atac de panică
Servicii de arhivare fizica
Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!
SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT
ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!
Facebook
LinkedIn
RSS