Politic

Lucian Bode, încântat de inițiativa Statelor Unite în România: Eforturile şi seriozitatea noastră încep să dea roade

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a apreciat, sâmbătă, după ce ambasadorul SUA a anunţat construirea unei autostrăzi şi căi ferate care să lege Constanţa cu Gdansk, că eforturile şi seriozitatea încep să dea roade. „Vor fi un real beneficiu pentru economiile statelor partenere”, a afirmat Bode.

Salut iniţiativa Statelor Unite ale Americii – partenerul nostru strategic, care, prin vocea ambasadorului său la Bucureşti, şi-au exprimat dorinţa de a sprijini România pentru dezvoltarea economică, energetică şi acum şi cea a infrastructurii rutiere şi feroviare. Eforturile şi seriozitatea noastră încep să dea roade.

Cele două proiecte importante Rail-2-Sea şi Via Carpatia vor primi un sprijin important pentru dezvoltarea infrastructurii care să lege Constanţa, de la Marea Neagră, cu Gdansk, de la Marea Baltică. Aceste proiecte de infrastructură vor fi un real beneficiu pentru economiile statelor partenere, dar şi pentru economiile din regiune. Ambele proiecte, atât Rail-2-Sea cât şi Via Carpatia, implică atragerea de fonduri private.

În acest context, anunţul administraţiei americane nu poate decât să încurajeze fondurile de investiţii să susţină aceste proiecte”,  a declarat, sâmbătă, Lucian Bode, citat într-un comunicat de presă.

Ministerul Transporturilor transmite că, în cadrul proiectului “Iniţiativa celor Trei  Mări”, România a avansat o serie de propuneri de proiecte care să contribuie la atingerea obiectivelor stabilite.

Două proiecte importante vizează România:

⁃ Rail-2-Sea: urmăreşte construirea unei linii de cale ferată cu dublă utilizare civilă-militară între portul Gdansk şi portul Constanţa. Acest proiect are ca obiectiv principal modernizarea unor coridoare feroviare atât pentru utilizarea comercială cât şi pentru transportul rapid al forţelor şi echipamentelor militare pe teritoriul României, cu o lungime totală de 3663 km, între Portul Gdansk şi Portul Constanţa care va traversa patru state: Republica Polonă, Republica Slovacă, Ungaria şi România.

⁃ Via Carpatia: Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor a susţinut şi participă la realizarea proiectului promovat de partea polonă, Via Carpatia care are ca obiectiv principal crearea unui coridor de transport din partea de nord a Europei spre sud, prin Lituania, Polonia, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria şi Grecia, ca o nouă conexiune de autostradă între nordul şi sudul Europei, integrând sistemul de transport al statelor participante.

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman a anunţat, vineri, la evenimentul de semnare a Acordului inter-guvernamental cu Departamentul pentru Energi: „Vom începe derularea unui nou proiect pentru România, împreună cu Polonia, pentru construirea unei autostrăzi şi căi ferate, care să lege Constanţa, de la Marea Neagră, cu Gdansk, de la Marea Baltică. Acest proiect de infrastructură va reprezenta un beneficiu uriaş pentru economiile României şi Poloniei, dar şi pentru economiile din regiune, ani buni de acum încolo”.

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste taguri și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politic
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Politic

placeholder-large

Primarul Capitalei – Nicușor Dan și-a prezentat programul pe care îl va avea după depunerea jurământului. Ce va face prima dată

redactie27/10/2020
Radu-Oprea-1536x1024

PSD îl exclude pe senatorul care a blocat amânarea alegerilor. „PNL şi USR sunt dispuse să omoare democraţia pentru alegeri”

redactie27/10/2020
pmp

Noul primar al Ploieştiului, Andrei Volosevici, învestit azi în funcţie!

Stirile PH27/10/2020
placeholder-large

Traian Băsescu, premier în Republica Moldova. Cine îl vrea pe fostul președinte al României prim-ministru la Chișinău

redactie27/10/2020
placeholder-large

Eurodeputatul Gheorghe Falcă, despre noul director român al Agenției Europene a Muncii: România a arătat că are oameni ce pot conduce instituții europene

redactie27/10/2020
placeholder-large

Ministrul Cîțu susține că PSD pregătea în 2019 impozitarea Bisericii Ortodoxe și supraimpozitarea pensiilor. Cum justifica Eugen Teodorovici în 2017 posibila taxare a BOR

redactie27/10/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.