Politic

Ministrul Transporturilor depune plângere penală, după înregistrările incendiare apărute în presă

O serie de înregistrări cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc și fostul șef al CFR Călători, Iosif Szentes, au apărut în presă. Cuc a explicat că este extrem de deranjat că s-a încercat un șantaj împotriva sa și va depune plângere penală împotriva lui Szentes.

Pentru înregistrarea făcută ilegal voi depune plângere penală împotriva domnului Iosif Szentes.

Domnul Szentes și-a dorit foarte mult să se întoarcă la șefia CFR Călători. El mi-a transmis în diverse cercuri că are niște înregistrări și le va face publice. Foarte bine că le-a făcut publice și sper că toată lumea s-a lămurit că n-am nicio legătură cu vreo mită, nu am legătură cu toate astea.”, a spus Răzvan Cuc.

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politic
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Politic

Marcel Ciolacu a trimis o solicitare partidelor parlamentare de a adopta de urgenţă un Pact pentru Sănătate

redactie17/11/2020

Circul provocat de USR în Parlament: gesturi obscene, proteste, scandaluri și legi pentru companii

redactie17/11/2020

Violeta Alexandru: Statul a plătit 41,5% din salarii pentru 600.000 de români

redactie17/11/2020

Reacția liberalilor după decizia CCR în cazul lui Florin Iordache: Curtea a făcut, din nou, jocul politic al PSD

redactie17/11/2020

Ce s-a discutat la ultima ședință de la Cotroceni. Iohannis: Vom reconstrui tot sistemul sanitar din temelii

redactie17/11/2020

Nicuşor Dan: Nu mai există întârzieri în anchetele epidemiologice desfăşurate de către DSP București

redactie17/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.