Politic

Parlamentul European: Grupul social-democrat va fi condus de o femeie, eurodeputata spaniolă Iratxe Garcia, după ce germanul Bullmann a renunţat să candideze

Eurodeputata spaniolă Iratxe Garcia va prelua marţi conducerea grupului social-democrat (S&D) în Parlamentul European, după ce actualul preşedinte, germanul Udo Bullmann, a anunţat luni că renunţă să o contracandideze pentru acest post, transmite AFP, citat Agerpres.

Iratxe Garcia va deveni astfel prima femeie în fruntea unui grup de o asemenea importanţă în PE.

Până în prezent, doar Verzii (al patrulea grup în PE, social-democraţii fiind al doilea ca număr de deputaţi, dar în scădere faţă de legislativul anterior) aveau o femeie copreşedinte.

În acest moment, în dezbaterea privind responsabilităţile în cadrul grupului S&D se pare că interesele naţionale primează asupra conţinutului şi viziunii despre viitor‘, a comunicat serviciul său de presă al lui Udo Bullmann, fără alte precizări.

Bullmann, membru în PE de 20 de ani, conducea Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din 2018, când i-a succedat unui europarlamentar italian.

Preşedintele grupului S&D urmează să fie desemnat în mod oficial marţi.

Iratxe Garcia, care poate profita de succesul socialiştilor spanioli în alegerile din mai pentru a se impune la conducerea grupului S&D, a chemat la construirea unei ‘Europe mai solidare, mai sociale, mai feministe şi mai ecologiste’.

Iratxe Garcia, în vârstă de 44 de ani, născută în Ţara Bascilor, lângă Bilbao, este deja o ‘veterană’ în PE, unde este membră din 2004.

Militantă din tinereţe a Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE), ea a fost deputată în parlamentul spaniol între 2000 şi 2004.

De profesie asistentă socială, Garcia, o apropiată a şefului guvernului spaniol, Pedro Sanchez, conduce din 2017 delegaţia PSOE în legislativul european şi este unul din vicepreşedinţii Partidului Socialist European din decembrie trecut.

În PE, Garcia este membră a comisiei pentru dezvoltare regională şi preşedintă a comisie pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen.

În 2017, ea s-a făcut remarcată când a cerut, în plenul de la Strasbourg, sancţionarea unui coleg polonez, eurodeputatul de extremă dreapta Janusz Korwin-Mikke, pentru declaraţiile, considerate misogine, cu privire la munca femeilor.

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politic
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Politic

Marcel Ciolacu a trimis o solicitare partidelor parlamentare de a adopta de urgenţă un Pact pentru Sănătate

redactie17/11/2020

Circul provocat de USR în Parlament: gesturi obscene, proteste, scandaluri și legi pentru companii

redactie17/11/2020

Violeta Alexandru: Statul a plătit 41,5% din salarii pentru 600.000 de români

redactie17/11/2020

Reacția liberalilor după decizia CCR în cazul lui Florin Iordache: Curtea a făcut, din nou, jocul politic al PSD

redactie17/11/2020

Ce s-a discutat la ultima ședință de la Cotroceni. Iohannis: Vom reconstrui tot sistemul sanitar din temelii

redactie17/11/2020

Nicuşor Dan: Nu mai există întârzieri în anchetele epidemiologice desfăşurate de către DSP București

redactie17/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.