
Partidul Conservator (Tories) al premierului britanic în exerciţiu Boris Johnson a obţinut o majoritate absolută de 365 din cele 650 de mandate din Camera Comunelor, cu 48 mai multe faţă de scrutinul din 2017, o victorie istorică în alegerile legislative de joi, potrivit rezultatelor definitive, relatează AFP, citat de News.ro.
Potrivit acestor rezultate definitive, Partidul Laburist (Labour) a pierdut 59 de mandate faţă de alegerile trecute şi a obţinut 203 locuri în Camera inferioară a Parlamentului britanic.
Partidul Naţional Scoţian (SNP, separatist) a obţinut 48 demandate (cu 13 mai multe faţă de alegerile din 2017), Partidul Liberal Democrat (Lib-dem) 11 (cu unul mai puţin), micul partid unionist iralndez DUP a obţinut opt mandate (cu două mai puţine), iar celalte formaţiuni 15 mandate (cu două mai multe decât în 2017).
Prezenţa la vot a fost de 67,3%.
Britanicii au revotat Brexitul, alegându-l masiv pe Boris Johnson, comentează AFP.
Liderul conservator s-a angajat vineri să întoarcă spatele definitiv Uniunii Europene (UE) la sfârşitul lui ianuarie, şi să unească o ţară dezbinată.
El a fost primit la Palatul Buckingham de către regina Elizabeth a II-a, care l-a însărcinat în mod oficial să formeze un nou Guvern.
Această majoritate, de o amploare fără precedent pentru conservatori de pe vremea lui Margaret Thatcher în 1987, a fost obţinută cu ajutorul unor circumscripţii muncitoreşti care votau de decenii cu laburiştii, dar care erau favorabile taberei ”Leave”.
După trei ani de sfâşieri pe tema Brexitului, în favoarea căruia s-au pronunţat aproape 52% dintre britanicii care au votat în referendumul din 2016, ”eu voi pune capăt acestor absurdităţi, iar noi vom realiza la timp Brexitul, până la 31 ianuarie”, a declarat Bris Johnson triumfător în faţa susţinătorilor săi.
Victoria sa este rezultatul, consideră el, al ”deciziei irefutabile, irezistibile şi incontestabile” a britanicilor, sătui de ani de psihodramă, de a da pagina UE după 47 de ani de mariaj agitat.
SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT
ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!
Servicii de arhivare fizica
Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!
Facebook
LinkedIn
RSS