Laceastă oră, Poliţia Română desfăşoară o acţiune care vizează destructurarea unei reţele infracţionale specializate în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani în domeniul comercializării de medicamente. Prejudiciul estimat este de peste 3.000.000 de euro, informează ziardeconstanta.ro.
Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, efectuează 64 de percheziţii la domiciliile unor persoane şi sediile unor societăţi comerciale bănuite de săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.
La acţiune participă aproape 200 de poliţişti din cadrul unităţilor centrale şi teritoriale ale Inspectoratului General al Poliţiei Române, luptători din cadrul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale şi specialişti criminalişti.
Percheziţiile se desfăşoară pe raza Municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov, Buzău, Iaşi, Ialomiţa, Argeş şi Olt.
Astfel, sunt verificate 20 de societăţi comerciale specializate în activităţi de depozitare şi comercializare de medicamente, care s-ar fi sustras de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat.
În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că, în perioada anilor 2013-2014, reprezentanţii societăţilor comerciale implicate ar fi creat circuite fictive pentru introducerea în lanţul legal a unor medicamente cu valoare mare de piaţă utilizate în tratamentele unor boli grave, precum cancer, hepatită, diabet, procurate la negru de pe piaţa internă sau comunitară.
De asemenea, s-a mai stabilit că, prin intermediul societăţilor implicate ar fi fost fost transferate sume importante de bani (aproximativ 5 milioane de euro) către persoanele vizate din circuitul infracţional, iar banii astfel obţinuţi fiind reintroduşi în circuitul ilicit prin transferuri bancare şi contracte de împrumut fictive.
Prin acest mecanism, atât în circuitul legal din România cât şi în alte state comunitare, ar fi fost introduse inclusiv medicamente falsificate din categoria celor comercializate de reprezentanţii firmelor implicate.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost stabilit cu sprijinul specialiştilor Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală şi este de peste 3 milioane de euro.
Totodată vor fi puse în aplicare 10 mandate de aducere, iar in urma audierilor urmează a fi dispuse măsurile procedural care se impun, mai informează cei de la ziardeconstanta.ro.
foto: stiri.ro
SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT
ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!
Servicii de arhivare fizica
Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!
Facebook
LinkedIn
RSS