Potrivit Biroului de Presă al IJP Prahova, percheziţiile au loc în cartierul Bereasca, iar 15 persoane urmează să fie aduse la audieri.
”… poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie nr.1 Ploieşti efectuează 7 percheziţii în Municipiul Ploieşti, la locuinţele unor persoane bănuite de tulburarea ordinii şi liniştii publice, loviri sau alte violenţe, port sau folosire fără drept de obiecte periculoase şi violare de domiciliu. Din cercetări au rezultat indicii că, de la începutul lunii iunie a.c. şi până în prezent, între membrii a două familii domiciliate în Cartierul Bereasca din Municipiul Ploieşti, s-ar fi creat o stare conflictuală, pe fondul căreia s-ar fi produs acte de tulburare a ordinii şi liniştii publice, aceştia apelând la acte de violenţă şi folosirea de obiecte periculoase. De asemenea, se pare că persoanele bănuite ar fi săvârşit şi infracţiuni de violare de violare de domiciliu”, se arată într-un comunicat remis presei de IJP Prahova.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:
{po[4] html}
SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT
ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!
Servicii de arhivare fizica
Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!
Facebook
LinkedIn
RSS