International

Premierul indian şi Barack Obama au decis intensificarea cooperării în domeniul nuclear civil



Premierul indian şi Barack Obama au decis intensificarea cooperării în domeniul nuclear civil | Cele mai noi stiri din Prahova

Premierul indian şi Barack Obama au decis intensificarea cooperării în domeniul nuclear civil

  • Ştire
  • Foto (1)
  • Comentarii (0)

Premierul indian, Narendra Modi, a stabilit cu preşedintele american, Barack Obama, relansarea acordului de cooperare India-SUA în domeniul nuclear civil, blocat de şase ani.

Tweet
  • Externe

Barack Obama, Narendri Moda (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

„Sunt fericit să anunţ că, la şase ani de la semnarea acordului bilateral, facem progrese spre o cooperare comercială combatibilă cu legile noastre şi cu obligaţiile asumate la nivel internaţional”, a declarat Narendra Modi, potrivit AFP, într-o conferinţă de presă comună cu Barack Obama.

Acordul semnat în anul 2008 între Statele Unite şi India era în impas din cauza legislaţiei indiene, care prevede că, în caz de accident, constructorii unei centrale nucleare sunt responsabili.

„Am stabilit să avansăm cooperarea în domeniul nuclear civil şi să aplicăm în totalitate prevederile acordului”, a confirmat Barack Obama.

Cei doi lideri au petrecut împruenă trei ore duminică, având şi o conversaţie strict bilaterală în grădina reşedinţei oficiale a premierului indian.

„Relaţia cu Barack Obama a atins un nou nivel astăzi. Prietenia noastră nu doar că a apropiat Washingtonul şi New Delhi, ci şi popoarele noastre. Alchimia personală contează mult”, a spus Modi.

Barack Obama a evocat „valori comune” care ar lega SUA şi India, „cele mai mari democraţii din lume”.

„Prietenia noastră personală, conturată într-un interval relativ scurt, reflectă căldura şi afecţiunea între popoarele indian şi american”, a spus Obama.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

STUDIU şocant: 80% din fetele americane cu vârsta de 10 ani au făcut cel puţin o dată acest lucru

GANDUL.INFO

Drama reală a celor care au credite în franci sau chiar în euro luate în boom nu este creşterea cursului, ci înjumătăţirea valorii proprietăţilor deţinute în garanţie, agravată şi de scăderea veniturilor proprii

ZF.RO

VIDEO | Halep a reuşit lovitura turneului şi a devenit viral pe internet. Antrenorul adversarei s-a ridicat în picioare: „E un miracol”

PROSPORT.RO


  • Tweet
CITEȘTE ȘI…

comentează și tuMomentan sunt 0 comentarii

Taguri:
INDIA ,
SUA ,
NUCLEAR
  • rss
  • newsletter
  • twitter
  • mail
  • Ym
  • Printeaza

×Citeşte mai mult »
COMENTARII

comenteazǎ şi tu sau vezi ştirile zilei

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU

Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr

ULTIMA ORǍ

vezi mai multe

ŞTIRILE ZILEI
  • LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC: Numerele extrase duminică, 25 ianuarie
    Imaginea articolului LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC: Numerele extrase duminică, 25 ianuarie
    Update!Life-Ineditastăzi, 18:22

    Duminică, 25 ianuarie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce joi, 22 ianuarie, Loteria Română a acordat 9.800 de premii în valoare totală de 611.540,5 lei. citeşte tot

  • DOSARUL MICROSOFT: Gabriel Sandu şi Nicolae Dumitru „Niro” au părăsit centrul de detenţie al Poliţiei Capitalei
    Imaginea articolului DOSARUL MICROSOFT: Gabriel Sandu şi Nicolae Dumitru "Niro" au părăsit centrul de detenţie al Poliţiei Capitalei
    Socialastăzi, 18:21

    Fostul ministrul Gabriel Sandu şi omul de afaceri Nicolae Dumitru „Niro”, urmăriţi penal în dosarul Microsoft, au părăsit, duminică seară, centrul de detenţie al Poliţiei Capitalei, urmare a faptului că nu a fost contestată decizia instanţei de înlocuire a arestului preventiv cu cel la domiciliu. citeşte tot

Versiunea: mobil | completa

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

International
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din International

Poliţia din Noua Zeelandă a introdus hijabul în uniforma sa

redactie17/11/2020

Coronavirus. Washington a aprobat distribuirea testului rapid pentru uz individual

redactie17/11/2020

Bitcoin se apropie de 18.000 de dolari

redactie17/11/2020

Marea Britanie interzice vânzarea maşinilor pe benzină şi motorină începând din 2030. Anunţul făcut de Boris Johnson

redactie17/11/2020

COVID-19 în lume, 18 noiembrie. După Slovacia o nouă ţară din UE anunţă o testare masivă a populaţiei

redactie17/11/2020

Trump l-a concediat pe şeful Agenţiei pentru securitate cibernetică, după ce l-a contrazis în legătură cu fraudarea votului

redactie17/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.