Sport

Presa vede o criză la Real Madrid după al doilea eşec al anului, Carlo Ancelotti neagă: ”Exageraţi!”

Antrenorul campioanei lumii e însă de acord că debutul în noul an este nemulţumitor: ”Trebuie să începem să cîştigăm din nou”.

Tweet

Din paradis înapoi pe pămînt drumul poate fi uneori foarte scurt. Real e cel mai bun exemplu. După un adevărat marş anul trecut, cu triumfuri în Ligă, Supercupa Europei, CM Cluburi, Cupa Spaniei şi 22 de victorii consecutive în toate competiţiile, „galacticii” dau din colţ în colţ.

Două meciuri în 2015, două eşecuri: 1-2 cu Valencia, duminică, în campionat, şi la doar trei zile distanţă, 0-2 cu Atletico în prima manşă a „optimilor” Cupei Regelui.

Jurnaliştii vorbesc deja despre o criză, însă antrenorul Carlo Ancelotti nici nu vrea să audă: „Cred că exageraţi. OK, am pierdut două partide, sîntem nemulţumiţi, dar nu disperaţi. E clar că trebuie să începem să cîştigăm din nou”.

Iar în Cupă nu se dă bătut: „Nu uitaţi că mai e returul şi-l jucăm acasă. Atletico se află în avantaj, dar pe Bernabeu se poate întîmpla orice”. Cotidianul Marca, în schimb, este sceptic: „În acest sezon, Ancelotti n-a cîştigat nici o bătălie cu Diego Simeone”.

Cu băiatul în braţe

Antrenorul lui Atletico, Diego Simeone, a avut miercuri seară un suporter special: fiul său cel mic, Giuliano. Juniorul „plăpumarilor” şi copil de mingi cu Real, puştiul a „explodat” de bucurie la fiecare gol, pe care l-a celebrat sărindu-i în braţe tatălului său.

3 înfrîngeri şi o remiză a înregistrat Real în acest sezon în duelurile cu Atletico Madrid

5 eşecuri au bifat „galacticii” în 2014-2015, 3 în meciuri în care Ronaldo n-a fost titular. Ca miercuri

„Sigur că fără Ronaldo e greu. Dar aseară l-am menajat pentru că l-am văzut destul de obosit” (Carlo Ancelotti, antrenor Real)

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sport
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Sport

Cupa României: Programul complet al disputelor din 16-imi

redactie17/11/2020

Ajuns la 34 de ani, Rafael Nadal și-a anunțat prioritățile pentru finalul carierei

redactie17/11/2020

Dan Petrescu și motivul pentru care a spus că va pleca de la CFR Cluj

redactie17/11/2020

Cluj Napoca va găzdui anul viitor Campionatul European de atletism pe echipe

redactie17/11/2020

Circulație feroviară întreruptă între București și Timișoara, la Balota, unul dintre cele mai periculoase tronsoane de cale ferată

redactie16/11/2020

Antrenorul Răzvan Lucescu are Covid-19. El va intra în izolare. Echipa pe care o antrenează este decimată de coronavirus

redactie15/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.