
Stiri online – stiri de ultima ora si stirile zilei – Actualizat: 15:49, 4 martie 2016
mediafax
Preşedintele Republicii Moldova va fi ales prin votul direct al cetăţenilor
Preşedintele Republicii Moldova va fi ales prin votul direct al cetăţenilor, a stabilit vineri Curtea Constituţională de la Chişinău, revenind la o interpretare a Constituţiei anterioară anului 2000.
![]()
În ultimii 16 ani, preşedintele Republicii Moldova a fost desemnat de Parlament. Instanţa constituţională a ajuns la această concluzie după examinarea unei sesizări depuse de parlamentari din cadrul Partidului Liberal-Democrat (PLDM), care au contestat modificările aduse Constituţiei în anul 2000. Instanţa a stabilit că acele modificări sunt neconstituţionale, astfel că legea fundamentală revine la forma anterioară anului 2000. În virtutea deciziei luate vineri de instanţa constituţională, Articolul 78 al legii fundamentale din Republica Moldova va avea următoarea formă: „Alegerea Preşedintelui (1) Preşedintele Republicii Moldova este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. (2) Pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova pot candida cetăţenii Republicii Moldova care au împlinit vârsta de 40 de ani, au locuit sau locuiesc pe teritoriul ţării de nu mai puţin de 10 ani şi cunosc limba de stat. Modul de propunere a candidaţilor este stabilit prin lege organică. (3) Este declarat ales candidatul care a întrunit cel puţin jumătate din voturile alegătorilor ce au participat la alegeri. (4) În cazul în care niciunul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. (5) Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi, cu condiţia că numărul acestora să fie mai mare decât numărul voturilor exprimate împotriva candidatului. (6) Procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova este stabilită prin lege organică”. ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK » Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro. ![]() GANDUL.INFO ![]() ZF.RO ![]() BUSINESSMAGAZIN.RO ![]() PROSPORT.RO
comentează și tuMomentan sunt 0 comentarii
COMENTEAZĂ ŞI TU
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil | completa
|
Dramă cumplită pentru Andreea Marin. Mesajul publicat de vedetă pe Facebook
SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT
ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!
Servicii de arhivare fizica
Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!
Nu exista comentarii