Ploiesti

Primarul oraşului Comarnic şi-a pierdut mandatul din cauza incompatibilităţii

În iunie 2013, Agenţia Naţională de Integritate reţinea, în cazul primarului din Comarnic faptul că acesta este într-o stare de incompatibilitate, după ce, în perioada 19 iunie 2008 – 15 iulie 2010, acesta a exercitat, simultan, atât funcţia de primar al oraşului, cât şi calitatea de persoană fizică autorizată „Botoacă I. vasile Dorian”.

Starea de incompatibilitate a fost identificată şi pentru intervalul 10 mai – 12 iulie 2011, perioadă în care acesta a exercitat şi funcţia de administrator al SC Dorian Smart Solution SRL.

Potrivit unui comunicat de atunci al ANI, primarul nu a respectat dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) şi g) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţia de primar […] este incompatibilă cu […] funcţia de […] administrator […] la societăţile comerciale […] calitatea de comerciant persoană fizică”.

În decembrie 2014, după ce a contestat decizia ANI, hotărârea a rămas definitivă, în urma unei decizii a magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), iar joi, 8 ianuarie, Prefectura Prahova a demarat şi procedurile de încetare a mandatului.

Potrivit legii, prefectul emite un ordin prin care se constată încetarea mandatului, iar ordinul va avea la bază un referat semnat de secretarul respectivei primării, precum şi actele din care rezultă motivul legal de încetare a mandatului.

Joi, Prefectura a solicitat, în scris, secretarului oraşului Comarnic să se conformeze dispoziţiilor legale.

Ordinul prefectului poate fi atacat de primarul Dorian Botoacă, însă, în cazul în care va pierde şi acest proces, în termen de maximum 90 de zile de la data expirării termenului în care poate fi atacat ordinul prefectului(10 zile) sau de la data pronunţării hotarârii instanţei mentionate mai sus, Guvernul trebuie să stabilească data alegerilor anticipate din localitate.

Pe aceeaşi temă

Primarul oraşului Comarnic, Dorian Botoacă, a fost declarat incompatibil de ANI

Trei primari din Prahova, declaraţi incompatibili de ANI. Edilii riscă pierderea mandatului

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Ploiesti
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Ploiesti

Consiliul Director al Fundației Județene pentru Tineret Prahova convoacă Adunarea Generală a Organizațiilor de/pentru Tineret a FJT Prahova

Stirile PH18/03/2021

Membrii Fundației Județene pentru Tineret Prahova solicită întrunirea Adunării Generale

Stirile PH17/02/2021

S-au finalizat reparațiile la Unitatea de Primiri Urgență de la Spitalul Județean Ploiești

Stirile PH12/02/2021

S-a dat startul înscrierilor pentru Bursa Generaţia lui John, bursă educaţională în valoare de 10.000 euro

redactie17/11/2020

Cum fac avere doi şarlatani din Sinaia cu un simplu anunţ pe internet. Escrocheria pe care procurorii nu o pot opri

redactie17/11/2020

Prăpăd la spitalul suport COVID-19 din Câmpina: trei medici pentru 60 de bolnavi, ceilalţi doctori sunt pacienţi

redactie17/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.