În jur de 50 de oameni protestează, duminică, împotriva preşedintelui Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, ei solicitând eliberarea din închisoare a fostului lider PSD Liviu Dragnea, informează Agerpres.
Protestatarii scandează lozinci antiprezidenţiale, poartă pancarte şi steaguri tricolore, iar înscrisurile care se pot citi pe tricouri sau pe alte materiale sunt următoarele: „Liviu, deţinut politic, libertate”; „Dragnea te iubim, noi ca tine nu găsim„; „Sunt alături de un om care a fost trimis în puşcărie„; „Jos statul paralel”.
Unul dintre protestatari, Petruţ Petreschioiu, de profesie inginer, declară că a venit la manifestaţie pentru un om care „merită tot respectul, pentru tot ce a făcut în ţara asta şi pentru oameni„.
„Doresc eliberarea lui, e clar că a fost un dosar politic – şi primul şi al doilea – deci e un abuz evident”, a afirmat acesta.
Potrivit jandarmilor, protestul este unul spontan, nefiind autorizat de către autorităţi.
SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT
ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!
Servicii de arhivare fizica
Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!
Facebook
LinkedIn
RSS