Ploiesti

Reacţia Patriarhiei după teribilul accident de pe centura Ploieştiului. Bisericile, îndemnate să sprijine cu bani familiile victimelor

Teribilul accident de circulaţie produs pe 5 februarie 2016 pe centura Ploieştiului, eveniment soldat cu cinci morţi şi 28 de răniţi, a trezit numeroase reacţii printre români.

La sprijinirea familiilor victimelor s-a alăturat şi Patriarhia Ortodoxă Română care, printr-un comunicat de presă, a informat că va ajuta financiar atât familiile celor decedaţi, cât şi familiile răniţilor.

Comunicatul Patriarhiei Ortodoxe Române

„Am aflat cu durere de tragicul accident de circulaţie care a avut loc pe centura de vest a municipiului Ploieşti în dimineaţa zilei de 5 februarie 2016, în urma căruia şi-au pierdut viaţa 5 persoane, iar alte 28 au fost rănite.

În aceste momente grele pentru familiile victimelor, adresăm acestora un cuvânt părintesc de alinare sufletească şi le încredinţăm de întreaga noastră compasiune.

Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Cel înviat din morţi, să odihnească cu drepţii sufletele celor care şi-au pierdut viaţa, iar familiilor îndoliate să le dăruiască alinare şi întărire sufletească.

De asemenea, suntem alături de cei răniţi, aflaţi în suferinţă în spital, şi ne rugăm Milostivului Dumnezeu pentru vindecarea lor.

În semn de compasiune şi solidaritate, Arhiepiscopia Bucureştilor a trimis un ajutor financiar la Protoieria Ploieşti-Sud, pentru înmormântarea celor decedaţi şi pentru tratamentul celor răniţi, îndemnând, totodată, parohiile şi mănăstirile la ajutorarea familiilor greu încercate în urma acestui grav accident rutier.

† DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române”.

Informaţii despre dramaticul accident de la Ploieşti

Vă reamintim că vineri dimineaţă, în jurul orei 6,30, un autocar plin cu oameni s-a ciocnit cu o autobasculantă pe centura de vest a oraşului Ploieşti, pe sensul de mers către Braşov.

În urma impactului, cinci persoane au decedat, iar alte 28 de persoane sunt rănite. Printre răniţi se numără 11 bărbaţi, 16 femei şi un copil. Toţi au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe din municipiul Ploieşti.

La locul accidentului s-a intervenit cu opt ambulanţe SMURD, două autospeciale pentru descarcerare, o autospecială de transport victime multiple, o autospecială de intervenţie la accidente colective şi calamităţi, un spital mobil, trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă, şapte autospeciale de primă intervenţie şi comandă şi 14 ambulanţe SAJ. Intervenţia pentru salvarea persoanelor implicate în accident a fost realizată de 83 de pompieri (19 ofiţeri şi 64 subofiţeri), alături de aceştia acţionând şi medicii şi asistenţii medicali, poliţişti şi jandarmi.

Traficul a fost blocat ore în şir pentru intervenţie.

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ploiesti
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Ploiesti

Consiliul Director al Fundației Județene pentru Tineret Prahova convoacă Adunarea Generală a Organizațiilor de/pentru Tineret a FJT Prahova

Stirile PH18/03/2021

Membrii Fundației Județene pentru Tineret Prahova solicită întrunirea Adunării Generale

Stirile PH17/02/2021

S-au finalizat reparațiile la Unitatea de Primiri Urgență de la Spitalul Județean Ploiești

Stirile PH12/02/2021

S-a dat startul înscrierilor pentru Bursa Generaţia lui John, bursă educaţională în valoare de 10.000 euro

redactie17/11/2020

Cum fac avere doi şarlatani din Sinaia cu un simplu anunţ pe internet. Escrocheria pe care procurorii nu o pot opri

redactie17/11/2020

Prăpăd la spitalul suport COVID-19 din Câmpina: trei medici pentru 60 de bolnavi, ceilalţi doctori sunt pacienţi

redactie17/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.