Rescue 4×4 are deja 1.800 de membri activi în întreaga ţară, care se implică pe cheltuiala proprie, ori de câte ori sunt solicitaţi, în salvarea oamenilor aflaţi la nevoie.
Mihai Tuhari este preşedintele asociaţiei şi el a fost cel care a creat prima oară conceptul rescue 4×4 ca o platformă strict pentru comunitatea de off road pentru ca pasionaţii acestui sport extrem să se ajute între ei la nevoie, dar şi pentru a eficientiza mecanismul de alertare în funcţie de zona geografică unde se producea accidentul.
De la serviciu de intervenţie pentru off road-işti împotmoliţi în noroaie, Rescue 4×4 şi-a exstins activitatea aproape dintr-o întâmplare. În vara anului 2015, Paul Dorneanu, şi el un împătimit al acestui tip de sport, a fost solicitat de ISU Buzău pentru a participa la căutările pilotului unui deltaplan prăbuşit în munţi.
Paul Dorneanu, membru fondator al Rescue 4×4. Din echipa de coordonatori mai fac parte Mihai Tuhari – preşedinte, Constantin Braşoveanu, Alexandru Gheorghiu şi George Florea FOTO facebook/paul dorneanu
”Spre dezamăgirea mea, am fost singurul ajuns la faţa locului, deşi mai confirmaseră că vor participa şi alţii la căutări. Atunci mi-a venit ideea pentru că mi-am dat seama că trebuie o formă de organizare, să putem anunţa eficient ca să ştim pe cine putem conta în astfel de situaţii”, a declarat Paul Dorneanu, membru fondator al asociaţiei salvatorilor voluntari 4×4.
Asociaţia s-a născut oficial în anul 2015, iar din 2017 a semnat un protocol de colaborare cu instituţiile de intervenţie ale statului, DSU, ISU Bucureşti –Ilfov, IGPR şi Jandarmeria Română. De atunci echipele rescue 4×4 sunt solicitate frecvent la acţiuni de intervenţie acolo unde forţele statului au nevoie de o mână de ajutor, dar mai ales de echipamente performante care nu se află în dotarea ISU.
Cel mai important de reţinut, spune Paul Dorneanu, este că asociaţia de salvatori voluntari intervine gratuit, dar prezenţa lor la locul unui accident nu poate înlocui participarea echipelor de salvatori profesionişti.
O echipă Rescue 4×4 la una dintre intervenţiile la care a fost solicitată de ISU pentru a sprijini salvatorii FOTO Facebook.com/rescue4x4
”Noi nu suntem medici, nu suntem pompieri şi nu suntem poliţişti şi nici serviciu de asistenţă tehnică pentru maşini care au rămas în pană pe autostradă. Întotdeauna noi recomandăm, dacă este o situaţie de urgenţă, să se apeleze mai întâi la numărul unic de urgenţă pentru ca la faţa locului să se deplaseze forţele specializate de intervenţie. Chiar dacă printre noi sunt şi mecanici auto sau persoane care au curs de acordare a primului ajutor, nişa noastră, specializarea noastră este să tractăm maşini care au rămas împotmolite în zăpadă, în noroi, dar participăm şi la misiuni de căutare a persoanelor dispărute în zone greu accesibile sau acolo unde intervenţia este dificilă şi este necesar un echipament adecvat”, a explicat Paul Dorneanu.
Asociaţia este foarte bine organizată. Există o platformă online care poate fi accesată de orice are nevoie de sprijinul salvatorilor voluntari. Pe site există o hartă care indică numărul de salvatori disponibili în fiecare judeţ. Atunci când se cere ajutor, fie apelând numărul 0rescue4x4, fie site-ul www.rescue4x4.ro, inervine echipa de salvatori care se află cel mai aproape de locul unde s-a produs accidentul.
Echipa de salvatori voluntari rescue 4×4 în timpul căutărilor copiilor luaţi de viitură, la Sângeru în judeţul Prahova
De când lucrează ca o comunitate de salvatori, echipele rescue 4×4 au participat la sute de misiuni în întreaga ţară. Ultima şi probabil cea mai impresionantă a fost intervenţia de la sfârşitul lunii mai 2019, în comuna prahoveană Sângeru, acolo unde patru copii împreună cu mama lor au fost luaţi de o viitură. Deşi cei 15 salvatori au rămas la căutări până târziu în noapte, chiar şi după ce echiepe ISU s-au retras, misiunea nu s-a finalizat cu succes.
”Când tragi de o maşină, de fiare, cum spunem noi, este uşor. Partea emoţională şi cea mai grea este atunci când mergi să cauţi un om a cărui viaţă depinde de tine. Noi nu mergem la misiune să căutăm un cadavru, ar fi demoralizant. Noi plecăm cu gândul că acel om poate fi în viaţă, indiferent de cât timp a trecut de la dispariţie. Am fost solicitaţi în februarie să participăm la căutarea unei persoane dispărute pe un câmp din Bucureşti. Rămăsese fără benzină şi a plecat pe viscol să ceară ajutor. Am mers, chiar dacă omul respectiv dispăruse de ceva timp şi şansele ca el să mai fie în viaţă aproape că nu mai existau. A fost găsit în viaţă de jandarmi, iar unul dintre colegii mei i-a acordat primul ajutor până la venirea ambulanţei SMURD. Din păcate, omul a murit la spital, deşi resuscitarea reuşise acolo pe câmp. Pur şi simplu n-au mai putut să-i crească temperatura corpului”, povesteşte Paul Dorneanu.
FOTO Facebook.com/rescue4x4
Echipa rescue 4×4 este deschisă să primească oricând noi membri. Oricine se simte în stare să participe la misiuni de salvare în cele mai greu accesibile zone este binevenit. Doar că noul venit este monitorizat timp de un an pentru că este nevoie să dovedească că merită legitimaţia de salvator voluntar.
”Ceea ce vrem noi să demosntrăm este că suntem mai mult decât un club de off road, că avem şi o foarte mare responsabilitate şi dorinţa de a ajuta oamenii care sunt la nevoie”, a conchis Paul Dorneanu.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:
{po[4] html}
SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT
ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!
Servicii de arhivare fizica
Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!
Facebook
LinkedIn
RSS