|
Stiri online – stiri de ultima ora si stirile zilei – Actualizat: 15:32, 17 februarie 2016
mediafax
Rusia şi Arabia Saudită s-au înţeles să îngheţe producţia de petrol, aflată aproape de maxime record
Cei mai mari producători de petrol din lume, Arabia Saudită şi Rusia, au convenit să îngheţe producţia de petrol, dar au afirmat că înţelegerea este condiţionată de intrarea în acest acord şi a altor state, potrivit Bloomberg. Tweet
Rusia şi Arabia Saudită s-au înţeles să îngheţe producţia de petrol, aflată aproape de maxime record Miniştrii responsabili de industria petrolieră din Arabia Saudită, Rusia, Qatar şi Venezuela au anunţat propunerea după o întâlnire secretă la Doha – discuţiile de cel mai înalt nivel din ultimele luni asupra unor acţiuni comune care să conducă la reducerea excesului de petrol din piaţă şi la o eventuală recuperare a preţului. Ministrul saudit Ali al-Naimi a declarat că îngheţarea livrărilor la nivelul lunii ianuarie, aproape de maximele record înregistrate, este o măsură adecvată şi că speră ca alţi producători să adopte planul. Arabia Saudită şi Rusia conduc topul producătorilor, cu peste 10 milioane de barili pe zi fiecare, în timp ce pe trei se află SUA cu peste 9 milioane de barili pe zi. Ministrul Petrolului din Venezuela, Eulogio Del Pino, a declarat că vor avea loc discuţii în continuare cu Iran şi Irak, miercuri, la Teheran. „Motivul pentru care am convenit o potenţială îngheţare a producţiei este simplu: este începutul unui proces pe care îl vom evalua în următoarele luni şi vom decide dacă avem nevoie de alţi paşi pentru a stabiliza şi îmbunătăţi piaţa. Nu vrem variaţii semnificative ale preţurilor sau reducerea livrărilor, vrem să acoperim cererea şi un preţ stabil al petrolului”, a declarat Naimi reporterilor. Preţul petrolului a crescut la 35,55 dolari pe baril în urma informaţiei privind întâlnirea secretă, dar avansul s-a redus ulterior iar cotaţia a revenit sub 34 de dolari pe baril, după ce aşteptările privind un acord imediat s-au temperat. Iran, rivalul în regiune al Arabiei Saudite, s-a angajat să majoreze semnificativ producţia în următoarele luni, pentru a recupera din cota de piaţă pierdută după ani de sancţiuni internaţionale. Sancţiunile au fost ridicate în ianuarie, în urma unui acord cu marile puteri privind programul nuclear iranian. Faptul că producţia Arabiei Saudite şi Rusiei, cei mai mari producători şi exportatori la nivel global, este aproape de maxime record face mai dificil un potenţial acord, întrucât Iranul produce cu cel puţin 1 milion de barili pe zi sub capacitate. „Considerăm că alţi producători trebuie să îngheţe producţia imediat, inclusiv Iran şi Irak. Credem că acest pas ar stabiliza piaţa”, a afirmat ministrul petrolului din Qatar, Mohammed al-Sada. Irak a anunţat în trecut că vrea să-şi majoreze producţia în acest an, dar în ianuarie şi-a schimbat poziţia şi a informat că este dispus să scadă livrările, dacă se ajunge la un acord care să implice toate ţările din OPEC şi din afara organizaţiei. Întâlnirea de la Doha vine după mai mult de 18 luni de scădere a preţului barilului de petrol, interval în care cotaţia a coborât şi sub 30 de dolari pe baril pentru prima dată în peste un deceniu, după ce la mijlocul anului 2014 se afla la 115 dolari pe baril. Declinul preţului a fost cauzat de dezvoltarea puternică a producţiei de petrol de şist în SUA, dar şi de decizia Arabiei Saudite şi a aliaţilor săi din zona Golfului Persic de a concura pentru cotă de piaţă cu noii rivali din SUA. Citeşte şi: STUDIU: Aproximativ o treime din producătorii de petrol la nivel global riscă FALIMENTUL în acest an
Citeşte şi: Iranul semnează proiecte de 40 de miliarde de dolari cu Rusia şi vrea să vândă petrol Rosneft
Citeşte şi: Bursa de la Bucureşti scade cu aproape 4%, trasă în jos de pieţele externe şi petrol
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK » Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro. IMAGINI ULUITOARE surprinse ieri în Bucureşti: ”Aşa ceva NU AM MAI VĂZUT”. Este acesta CEL MAI PROST ŞOFER?
GANDUL.INFO Proiect URIAŞ al IKEA, care va schimba pentru totdeauna faţa Bucureştiului. Planurile incredibile ţinute în secret au fost DEZVĂLUITE
ZF.RO O nouă problemă aparent BANALĂ a pus internetul pe jar! FOTO | Ştii care e răspunsul corect?
PROSPORT.RO
comentează și tuMomentan sunt 9 comentarii
COMENTEAZĂ ŞI TU
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil | completa
|
Ofiţerul care a provocat un CUTREMUR în Poliţia Română. Ancheta a fost dispusă la cel mai înalt nivel. „Nu sunt DOBITOC”
SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT
ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!
Servicii de arhivare fizica
Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!
…După un studiu recent al savanților japonezi,Ro.dispune de resurse naturale (energie elect.verde,produse agricole) p/u cel puțin 100 milioane persoane,dacă ar fi gestionate corect,precum
japonezii!Lipsa dorinței la Conaționali ne transformă în sclavii petrolului arabilor/rușilor!
…Profitul marilor companii petroliere din Ro.pleacă în străinătate sau paradise fiscale,dar nu în buget p/u investiții în energia verde!Iar agricultura în Ro.ar trebui conectată mai mult la industria energetică,de restabilit circuitul virtuos:resturi agricole-energie electrică-iar energia…
Angajații rafinăriilor,muncitorii de la minele de cărbune disponibilizați ar fi bine să lucreze la centrale eoliene/solare/hidroelectrice,iar consumatorii să devină consum-actori și să nu cumpere ca roboții produse nocive sănătății din plastic sau haine sintetice ieftine!Există alternativa,dar…