Cristian Gelu Manea, şeful Poliţiei Municipale Ploieşti, a ajuns joi la sediul DNA Ploieşti, acesta fiind aşteptat încă de miercuri la audieri.
Cristian Manea ar avea calitatea de martor într-un dosar în care magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au redeschis urmărirea penală şi în care persoane cu funcţii importante în Prahova au calitatea de intimaţi.
Miercuri, la sediul DNA Ploieşti au ajuns, în aceeaşi calitate, şi Gheorghe Parepa, director adjunct în cadrul Direcţiei Ordine Publică a IGPR, fost adjunct al şefului IJP Prahova, Nicolae Zecheru, şeful Serviciului de Investigaţii Criminale de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, Ionuţ Ciorobea, poliţist în cadrul Serviciului Economic al IJP Prahova şi Liviu Tudose, procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Prezenţa acestora la DNA Ploieşti ar avea legătură cu un dosar din 2013, în care Răzvan Alexe şi Marcel Păvăleanu, fost angajat în Secretariatul General al Guvernului, sunt cercetaţi pentru evaziune fiscală în valoare de 35 de milioane de euro.
Răzvan Alexe este suspectat de procurorii anticorupţie că ar fi apelat la persoane cu funcţii importante în Prahova, de la procurori la poliţişti, până la diverşi angajaţi ai instituţiilor publice, pentru a obţine date din dosar.
În schimbul acestor informaţii, mai multe persoane au obţinut diverse sume de bani sau bunuri.
În 2014, procurorul şef al Serviciului pentru efectuarea urmăririi penale în cauze de corupţie din cadrul Secţiei I a DNA, Lucian Papici, a clasat dosarul pentru inexistenţa faptelor.
Persoanele care apar ca intimaţi în dosar sunt Gelu Cristian Manea – şeful Poliţiei Ploieşti, Nicolae Zecheru – şeful Serviciului Investigaţii Criminale din IJP Prahova, Constatin Ispas – fostul şef al DGA Prahova, anchetat într-un alt dosar de corupţie, Viorel Dosaru – până de curând şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, în prezent secretar de stat în cadrul MAI, Liviu Matei – şeful DIICOT Ploieşti, Ionuţ Botnaru – şeful Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti şi fost şef al DIICOT, Emanuel Mihail Saghel – ofiţer BCCO Ploieşti, cercetat într-un alt dosar penal, Daniel Petre – fostul şef al Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti, cercetat într-un alt dosar penal, Mircea Cosma – şeful suspendat al CJ Prahova, anchetat în mai multe dosare de corupţie, inclusiv în cel al cumnatului lui Victor Ponta, Iulian Herţanu, fiul acestuia, deputatul Vlad Cosma, la rândul său anchetat în dosarele tatălui, procurorul PCA Ploieşti Gheorghe Gîrbea, Aurelian Constantin Mihăilă şi Cătălin Ştefan Dinu.
Pe aceeaşi temă
UPDATE Şefi din Poliţia prahoveană, audiaţi la DNA Ploieşti
Servicii de arhivare fizica
Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!
SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT
ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!
Facebook
LinkedIn
RSS