Desi proiectul a fost gândit să reducă numărul accidentelor produse la intersecţia dintre DN1 şi drumul judeţean care duce spre comuna Buda, noul sens giratoriu încurcă şi mai mult circulaţia. Pur şi simplu nu poate prelua valori de trafic intens şi se produc astfel cozi kilometrice pe sensul de coborâre.
La mai bine de o lună de la inaugurare, autorităţile au ajuns la concluzia că proiectul a fost prost gândit şi că se impun modificări urgente, pentru a fluidiza traficul.
Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader, s-au făcut monitorizări în zonă şi s-a stabilit că aglomeraţie pe acest trosnon de drum (Movila Vulpii – Centrua de Vest, pe sensul de coborâre) se înregistrează la începutul şi sfârşitul săptămânii.
Pentru a se evita aglomeraţia, s-a stabilit ca traficul greu să fie deviat pe DJ 236. De altfel, locuitorii municipiului sunt sfătuiţi să folosească şi celelalte intrări în oraş, pentru a evita blocajul din giratoriu. Acestea sunt măsurile care se vor lua până ce autorităţile vor reuşi să modifice sensul giratoriu care produce atâtea neplăceri şoferilor. Noul proiect prevede lărgirea drumului cu încă o bandă de 3 metri şi jumatate pentru ca şoferii care vin dinspre Valea Prahovei să nu mai fie nevoiţi să intre în sensul giratoriu, dacă nu vor să intre în Ploieşti.
Giratoriul de la intrare pe Centura de Vest a Ploieştiului nu poate prelua traficul intens din weekend
Bogdan Toader a precizat că modificările nu vor afecta alţi proprietari, pentru ca nu se impun exproprieri. Potrivit autorităţilor judeţene, CNAIR dispune în vecinătatea drumurilor naţionale de o zonă de rezervă.
Sensul giratoriu ar fi trebuit finalizat în toamna acestui an, dar autorităţile au grăbit constructorul, astfel că, proiectul a fost finalizat şi inaugurat în luna mai, în plină campanie electorală pentru alegerile europarlamentare.
Reconfigurarea sensului giratoriu va fi gata în trei săptămâni, promite preşedintele Consiliului Judeţean Prahova.
Până la finalul anului, vor începe lucrări şi la alte trei sensuri giratorii care au ca scop fluidizarea circulaţiei la intersecţiile dintre DN1 şi drumurile judeţene din Prahova. Astfel, construcţia primului giratoriu va începe la intersecţia dintre DN1 cu drumul judeţean care duce la Băneşti, al doilea va fi construit la intesecţia cu drumul judeţean care duce spre comuna Floreşti, iar al treilea, la intersecţia cu DJ155 care duce spre Păuleşti.
Important de precizat că despre construirea acestor sensuri giratorii pe DN1 pe tronsonul Câmpina-Ploieşti se vorbeşte de cel puţin zece ani.
Cele trei intersecţii menţionate anterior sunt considerate punctele negre ale DN1 unde se produc cele mai frecvente accidente mortale sau soldate cu răniţi grav.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:
{po[4] html}
Servicii de arhivare fizica
Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!
SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT
ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!
Facebook
LinkedIn
RSS