Politic

SUA cer Coreei de Nord să înceteze să împiedice negocierile privind dezarmarea nucleară

Coreea de Nord trebuie să înceteze să ”împiedice” negocierile cu Statele Unite privind dezarmarea nucleară înainte de a fi prea târziu, a declarat sâmbătă emisarul american Stephen Biegun în contextul actualului impas în care se află negocierile privind dosarul nuclear nord-coreean, relatează AFP, citată de Agerpres.

Dacă dorim să reuşim, Coreea de Nord trebuie să renunţe la crearea de obstacole în negocieri şi, în schimb, să profite de oportunităţi pentru dialog atât cât mai este timp”, a spus emisarul american într-un discurs rostit vineri la Universitatea de stat din Michigan şi a cărui transcriere a fost publicată sâmbătă de Departamentul de Stat al SUA.

Cele două ţări au început un dialog fără precedent de la întâlnirea istorică dintre Donald Trump şi Kim Jong Un, în iunie 2018, la Singapore. Dar cel de-al doilea summit al acestora, din februarie, la Hanoi, s-a încheiat cu un eşec şi negocierile au stagnat de atunci în ciuda promisiunii unei relansării rapide făcute de preşedintele SUA şi liderul nord-coreean în cursul unei a treia întrevederi, în iunie, la graniţa dintre cele două Corei.

În ultimele săptămâni, Phenianul şi-a intensificat testele cu rachete cu rază scurtă de acţiune, calificate drept ”provocări” de către oficiali americani.

Coreea de Nord îşi continuă programul de armament nuclear şi se sustrage în acelaşi timp sancţiunilor, relevă un raport al ONU, făcut public după o serie de teste cu rachetă a căror importanţă a fost minimalizată de preşedintele american Donald Trump, potrivit AFP.

Regimul a decretat în 2018 un moratoriu asupra testelor nucleare şi tirurilor cu rachetă cu rază lungă de acţiune. Phenianul a anunţat de asemenea închiderea complexului de teste nucleare de la Punggye-ri. Însă, conform raportului publicat joi de Naţiunile Unite, Phenianul nu a oprit dezvoltarea de ogive nucleare.

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politic
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Politic

Marcel Ciolacu a trimis o solicitare partidelor parlamentare de a adopta de urgenţă un Pact pentru Sănătate

redactie17/11/2020

Circul provocat de USR în Parlament: gesturi obscene, proteste, scandaluri și legi pentru companii

redactie17/11/2020

Violeta Alexandru: Statul a plătit 41,5% din salarii pentru 600.000 de români

redactie17/11/2020

Reacția liberalilor după decizia CCR în cazul lui Florin Iordache: Curtea a făcut, din nou, jocul politic al PSD

redactie17/11/2020

Ce s-a discutat la ultima ședință de la Cotroceni. Iohannis: Vom reconstrui tot sistemul sanitar din temelii

redactie17/11/2020

Nicuşor Dan: Nu mai există întârzieri în anchetele epidemiologice desfăşurate de către DSP București

redactie17/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.