Ploiesti

Tarife mai mari la schi, în această iarnă, la Sinaia

Sinaia va fi mai scumpă pentru schiori în această iarnă. Tarifele practicate de Transport Urban Sinaia, societatea care administrează Telegondola, Skiliftul Pârtia Nouă şi Telescaunul Soarelui, vor fi mai mari cu 5 până la 30 de lei, pentru skipass-urile schiorilor.

Astfel, o cartelă cu 24 de puncte costă 75 de lei pentru adulţi, în loc de 70 de lei sezonul trecut. În sezonul de iarnă 2012-2013, o astfel de cartelă costa 60 de lei. Pentru copii, preţul a crescut de la 50 la 55 de lei. Cel mai scump skipass este cel de 300 de puncte şi va costa 630 de lei, în loc de 600 de lei în sezonul trecut. Pentru copii, cartela cu 300 de puncte costă 500 de lei, în loc de 475 de lei, în iarna 2013-2014. Pentru grupuri, reducerile sunt cuprinse între 10% şi 20%.

O cartelă pentru aceste instalaţii, de o jumătate de zi, după ora 14.00 (late skipass) costă 65 de lei, în loc de 60 de lei anul trecut, pentru un adult, iar una de o zi 140 de lei, în loc de 135 de lei.

Preţurile au rămas neschimbate, însă, la telegondolă. Pentru o cursă dus, adulţii plătesc 20 de lei, şi 34 de lei, pentru una dus-întors. Copiii au reduceri, astfel că aceştia plătesc 13 lei, doar dus şi 25 de lei pentru dus-întors.

De asemenea, o cursă cu skiliftul, între Cota 1000 şi Pârtia TeleGondola Sinaia, a rămas cu preţuri nemodificate şi costă şi sezonul acesta 4 lei. O cursă cu telescaunul de pe Valea Soarelui costă 18 lei, pentru adulţi, şi 13 lei pentru copii.


Staţiunea Sinaia deţine singurul domeniu schiabil de altitudine din România, având 20 de pârtii şi trasee de schi, respectiv 20 kilometri schiabili. Pârtiile nu au fost încă deschise, din cauza temperaturilor ridicate, care nu permit funcţionarea tunurilor de zăpadă, însă administratorii domeniului schiabil spun că sunt şanse mari ca, din weekend-ul viitor, schiorii să facă primele ture pe pârtiile din staţiune.

Tarife nemodificate la Buşteni, Azuga şi Poiană

Tarifele practicate în această iarnă la Buşteni şi Azuga sunt aceleaşi din sezonul trecut. La Buşteni, o urcare costă 15 lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copii, iar o cartelă de o zi este 150 de lei, adulţi şi 100 de lei, copii. La Azuga, o călătorie simplă costă 20 de lei, pentru adulţi şi de 15 lei pentru copii, iar o cartelă de o zi costă 135 lei.

În mod similar, la Poiana Braşov, după o majorare cu 12% în sezonul trecut, iarna aceasta, preţurile rămân neschimbate.

Vă mai recomandăm

Primul weekend de schi pe Valea Prahovei. Pârtiile din Azuga şi Buşteni sunt pregătite de intrarea în sezonul de iarnă

FOTO VIDEO Revelionul în Poiana Braşov şi pe Valea Prahovei, de patru ori mai scump ca în Bulgaria. Un sejur de 4 nopţi costă şi 1800 de euro

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ploiesti
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Ploiesti

Consiliul Director al Fundației Județene pentru Tineret Prahova convoacă Adunarea Generală a Organizațiilor de/pentru Tineret a FJT Prahova

Stirile PH18/03/2021

Membrii Fundației Județene pentru Tineret Prahova solicită întrunirea Adunării Generale

Stirile PH17/02/2021

S-au finalizat reparațiile la Unitatea de Primiri Urgență de la Spitalul Județean Ploiești

Stirile PH12/02/2021

S-a dat startul înscrierilor pentru Bursa Generaţia lui John, bursă educaţională în valoare de 10.000 euro

redactie17/11/2020

Cum fac avere doi şarlatani din Sinaia cu un simplu anunţ pe internet. Escrocheria pe care procurorii nu o pot opri

redactie17/11/2020

Prăpăd la spitalul suport COVID-19 din Câmpina: trei medici pentru 60 de bolnavi, ceilalţi doctori sunt pacienţi

redactie17/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.