Ploiesti

Tramvaiul 101 va circula din nou în Ploieşti, după aproape doi ani de lucrări

De joi, 31 decembrie, ultima zi a lui 2015, tramvaiul 101 îşi va relua circulaţia în Ploieşti, pe ruta şi cu staţiile cunoscute, Spitalul Judeţean – Gara de Sud.

Autorităţile au pregătit şi o surpriză la prima cursă a tramvaiului pe linia reabilitată, o parte a garniturii va fi rezervată „Tramvaiului Copiilor“, cei mici având parte de o călătorie gratuită cu însoţitorii, dar şi dulciuri.

Traseul 102 al tramvaiului va funcţiona în continuare cu autobuze până la finalizarea lucrărilor pe Şoseaua Vestului.

La începutul lunii decembrie, tramvaiul 101 a circulat în probe în Ploieşti, iar acestea au fost trecute cu bine.

Valoarea lucrărilor realizate pe linia de tramvai 101 au fost de peste 110 milioane de lei. Proiectul a prevăzut refacerea peroanelor, cu adaptarea lor pentru persoanele cu dizabilităţi, a cablurilor de alimentare în curent continuu şi a liniei aeriene de contact şi refacerea stâlpilor de susţinere a reţelei. Lucrărilor vor reduce poluarea fonică şi a vibraţiilor şi vor permite rularea pe o linie modernă, silenţioasă şi rezistenţă.

Nu la fel de repede s-au desfăşurat şi lucrările pe celălalt traseu al tramvaiului din Ploieşti, 102, unde încă se lucrează şi au fost întârzieri atât din cauza administraţiei locale cât şi a constructorilor.

Proiectul de reabilitare a căii de rulare pe cele două trasee este în valoare totală de peste 257 de milioane de lei şi este finanţat din fonduri europene. Acesta nu prevede şi achiziţia de tramvaie, astfel că, cel puţin o perioadă, în Ploieşti vor rula tot vechile tramvaie, recondiţionate.

Mai puteţi citi

FOTO Tramvaiul 101 a circulat din nou în Ploieşti, după aproape doi ani de reabilitări. Probe pe traseu

DNA a cutremurat Prahova, în 2015. Pelerinajul politico-penal al „vedetelor” precum Ponta şi Ghiţă la cel mai vizitat Parchet din România

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ploiesti
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Ploiesti

Consiliul Director al Fundației Județene pentru Tineret Prahova convoacă Adunarea Generală a Organizațiilor de/pentru Tineret a FJT Prahova

Stirile PH18/03/2021

Membrii Fundației Județene pentru Tineret Prahova solicită întrunirea Adunării Generale

Stirile PH17/02/2021

S-au finalizat reparațiile la Unitatea de Primiri Urgență de la Spitalul Județean Ploiești

Stirile PH12/02/2021

S-a dat startul înscrierilor pentru Bursa Generaţia lui John, bursă educaţională în valoare de 10.000 euro

redactie17/11/2020

Cum fac avere doi şarlatani din Sinaia cu un simplu anunţ pe internet. Escrocheria pe care procurorii nu o pot opri

redactie17/11/2020

Prăpăd la spitalul suport COVID-19 din Câmpina: trei medici pentru 60 de bolnavi, ceilalţi doctori sunt pacienţi

redactie17/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.