Recent, Asociația Municipiilor din România a votat în unanimitate menținerea procedurii de alegere a primarilor și șefilor de Consilii Județene într-un singur tur. Decizia vine în contradicție cu propunerea conducerii actuale a noului PNL. Co-președinții Alina Gorghiu și Vasile Blaga au declarat, la 5 ianuarie, într-o conferință comună de presă, că PNL vrea ca primarii și șefii de Consilii Județene să fie aleși în două tururi de scrutin.
Decizia AMR a atras criticile președintelui Partidului Mișcarea Populară, Elena Udrea, care susține că partidul pe care-l conduce este singura formațiune fără baroni locali, iar PNL și PSD doresc baronizarea României.
„Baronii locali din PNL s-au revoltat împotriva conducerii partidului care se gândea să susţină modificarea legislaţiei pentru alegerile locale astfel încât să se revină la sistemul în două tururi de scrutin – atât pentru primari, cât şi pentru preşedinţii de CJ. De bună seamă, şi baronetul PSD gândeşte la fel.
Se dovedeşte că PSD şi PNL, cele două partide politice mari, se bazează pe baronii locali şi pe sistemul lor specific de a aduce voturi.
PMP este singurul partid fără baroni şi vom susţine necondiţionat modificarea legii pentru revenirea la sistemul în două tururi de scrutin. Cine se opune acestei propuneri nu face altceva decât să perpetueze baronizarea României”, a scris Elena Udrea pe pagina personală de Facebook.
Sursa foto: evz.ro
SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT
ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!
Servicii de arhivare fizica
Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!
Facebook
LinkedIn
RSS