
UPDATE 22:07
Curtea Constituţională a Republicii Moldova a invalidat sâmbătă decretele preşedintelui Igor Dodon privind desemnarea ca premier a liderei Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu, şi numirea guvernului condus de aceasta, transmite Radio Chişinău.
Noul guvern depusese deja jurământul în faţa Parlamentului.
Anterior, Curtea a decis că Parlamentul nu îşi mai poate exercita atribuţiile constituţionale, inclusiv cele de control asupra executivului, întrucât mandatul său a expirat. Conform instanţei, toate actele adoptate de legislativ în şedinţa de sâmbătă sunt neconstituţionale.
Şedinţa parlamentului a fost convocată de Partidul Socialist (PSRM) al preşedintelui Igor Dodon şi de blocul pro-european ACUM, alcătuit din PAS şi din Platforma Demnitate şi Adevăr (PPDA).
Deputaţii au votat mai întâi – de asemenea neconstituţional, potrivit instanţei de resort – şi noua conducere a Parlamentului, cu socialista Zenaida Greceanîi ca preşedintă, potrivit Agerpres.
—————————————————————————————————————————————
UPDATE 20:00
Noul guvern al Republicii Moldova, condus de premierul Maia Sandu, a depus sâmbătă jurământul în faţa Parlamentului reunit la Chişinău, relatează site-ul unimedia.info.
Curtea Constituţională decisese deja că legislativul nu îşi mai poate exercita atribuţiile constituţionale, inclusiv cele de control asupra executivului, întrucât mandatul său a expirat.
Şedinţa parlamentului a fost convocată de Partidul Socialist (PSRM) al preşedintelui Igor Dodon şi de blocul pro-european ACUM, alcătuit din Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) condus de Maia Sandu şi din Platforma Demnitate şi Adevăr (PPDA).
Liderul PPDA, Andrei Năstase, este vicepremier şi ministru de interne în noul guvern, din care mai fac Vasile Şova (vicepremier pentru integrare), Nicolae Popescu (externe şi integrare europeană), Georgeta Mincu (agricultură, dezvoltare regională şi mediu), Pavel Voicu (apărare), Vadim Brânzan (economie şi infrastructură), Liliana Nicolaescu-Onofrei (educaţie, cultură şi cercetare), Natalia Gavriliţa (finanţe), Stanislav Pavlovschi (justiţie) şi Ala Nemerenco (sănătate, muncă şi protecţie socială).
La şedinţa parlamentului au participat doar deputaţii PSRM şi ACUM.
Partidul Democrat (PDM) a anunţat că va contesta la Curtea Constituţională toate actele adoptate de parlament în şedinţa de sâmbătă, potrivit Agerpres.
———————————————————————————————————————————
Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a semnat, sâmbătă, decretul prin care o desemnează pe Maia Sandu pentru funcţia de prim-ministru. Parlamentul din Republica Moldova a început sâmbătă la ora 13:00 o şedinţă extraordinară, ignorând decizia Curţii Constituţionale de a fi dizolvat. Tot în şedinţa de sâmbătă ar urma să fie votat şi noul guvern.
Servicii de arhivare fizica
Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!
SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT
ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!
Facebook
LinkedIn
RSS