Ionuţ Ionescu, consilier local PNL în Ploieşti, a fost adus joi, în jurul orei 12.45, de procurori, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie din Ploieşti.
Iniţial, potrivit unor surse neoficiale, audierile au fost conexate cu dosarul cumnatului lui Victor Ponta, Iulian Herţanu, în care se desfăşurau în acelaşi timp audieri la sediul DNA Ploieşti, ale lui Mircea Cosma şi Vlad Cosma.
Ionuţ Ionescu a spus, la intrarea la audieri, că nu ştie în ce calitate a fost adus şi nici nu cunoaşte acuzaţiile care i se aduc de către procurorii anticorupţie.
Mircea Cosma, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Prahova, şi fiul acestuia, deputatul Vlad Cosma (PSD), ambii sub control judiciar în dosarul Herţanu, au ieşit însă în scurt timp de audieri.
Audierea lui Ionuţ Ionescu a durat peste patru ore, la finalul acestora, în jurul orei 17.30, acesta fiind scos din sediul DNA cu cătuşe, fiind reţinut pentru 24 de ore pentru luare de mită, într-un dosar separat de cel al cumnatului lui Victor Ponta.
„Este un denunţ, despre care nu pot vorbi şi nu este bine să fac acest lucru. Pot să vă spun doar că nu se întâmplă astfel de lucruri cu mine şi merg în faţa instanţei cu sufletul deschis şi cu ajutorul lui Dumnezeu”, a spus, puternic afectat, Ionuţ Ionescu, la ieşirea din sediul instituţiei, de unde a fost dus, cu o maşină a procurorilor în arestul de la Câmpina al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova.
Ionuţ Ionescu a fost director la Administraţia Domeniului Public şi Privat Ploieşti, apoi administrator public al oraşului, spre finalul celui de-al doilea mandat al primarului Emil Calotă, director la Inspectoratul Teritorial pentru Regim Silvic şi Vânătoare (ITRSV) Ploieşti, în perioada 2008-2009, apoi manager de proiect la Hidro Prahova, societate comercială cu capital deţinut de Consiliul Judeţean.
În această ultimă calitate, de manager al Unităţii de Implementare a Proiectului (U.I.P.), „Reabilitarea şi modernizarea sistemelor de apă şi canalizare în judeţul Prahova” la SC HidroPrahova SA, potrivit procurorilor DNA, acesta ar fi săvârşit trei infracţiuni de luare de mită, în 2013. Acesta ar fi primit mită 140.000 de lei în urma unor cereri repetate de a i plăti câte un milion de euro pentru diverse contracte în cadrul SC HidroPrahova.
Rechizitoriul procurorilor DNA
Potrivit comunicatului oficial al DNA Ploieşti, „în primăvara anului 2013, în contextul derulării unui contract de lucrări cu finanţare europeană având ca obiect „Reabilitare şi extindere SEAU în oraşele Sinaia, Breaza – STAP în oraşele Comarnic şi Sinaia, judeţul Prahova”), în valoare de 62.141.862,62 lei, inculpatul Ionescu Ionuţ Cristian, a pretins suma de 1.000.000 euro, solicitând şi plata cu celeritate a unui avans de 200.000 Euro din suma totală pretinsă, reprezentanţilor asocierii de firme câştigătoare a licitaţiei.
Aceste sume de bani au fost pretinse de inculpat pentru a sprijini firmele respective pe parcursul derulării contractului, prin prisma atribuţiilor de serviciu pe care le avea în calitatea deţinută, atribuţii care presupuneau, în esenţă, coordonarea şi controlul derulării procedurilor de achiziţie şi a efectuării lucrărilor după atribuirea contractelor, respectiv conducerea activităţii din punctul de vedere al managementului de contracte, managementului financiar şi al implementării tehnice pentru toate componentele proiectului.
În urma refuzului acestora de a plăti comisionul în cuantumul cerut, inculpatul Ionescu Ionuţ Cristian s-a deplasat la sediul unei dintre societăţi, solicitându-i expres administratorului să plătească suma de 500.000 Euro către cealaltă firmă, pentru ca aceasta să iasă din asociere, lăsând să se înţeleagă faptul că o parte din bani urma să îi revină cu titlu de comision.
Reprezentantul firmei respective nu a fost de acord cu acest lucru.
În acest context, prevalându-se de prerogativele funcţiei deţinute care-i permiteau influenţarea modului de derulare a relaţiilor contractuale cu asocierea menţionată, inculpatul Ionuţ Ionescu Cristian a determinat acelaşi administrator să subcontracteze lucrările către o societate pe care i-a indicat-o personal, fapt care s-a şi întâmplat, fiind încheiat un contract de subantrepriză lucrări.
Pe de altă parte, exercitând presiuni prin folosirea inadecvată a prerogativelor funcţiei deţinute în cadrul U.I.P., inculpatul Ionescu Ionuţ Cristian a solicitat, în mod expres, directorului tehnic al aceluiaşi agent economic, ca societatea pe care o reprezenta în calitatea arătată, să cedeze şi efectuarea lucrărilor obiect al contractului „ Extindere reţea de canalizare în localităţile Câmpina, Băneşti, Vălenii de Munte, judeţul Prahova” (contract semnat la data de 29.10.2013, în valoare de 58.491.111,65 lei), încheiat cu S.C. Hidro Prahova S.A., tot în cadrul proiectului cu finanţare europeană, către o altă societate comercială indicată de acesta, fapt care s-a şi întâmplat.
La data de 23 aprilie 2014, acest din urmă agent economic a subcontractat o parte din lucrări către o altă firmă, între inculpatul Ionescu Ionuţ Cristian şi administratorul firmei existând deja o discuţie prealabilă cu privire la sprijinirea acestuia din urmă în obţinerea de lucrări în cadrul proiectului cu finanţare europeană.
Ulterior, în aceeaşi lună, inculpatul Ionescu Ionuţ Cristian i-a pretins aceluiaşi administrator, remiterea unei sume de bani cuprinsă între 3% şi 7% din valoarea contractului de lucrări încheiat de SC Hidro Prahova SA (cca 1.000.000 euro), în schimbul ajutorului pentru obţinerea contractului şi pentru a beneficia în continuare de sprijinul lui, acordat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe parcursul derulării lucrărilor.
În cursul lunii mai 2014, în urma insistenţelor repetate ale inculpatului, administratorul a ridicat din contul societăţii, o parte din suma pretinsă, respectiv 120.000 lei, bani pe care i-a remis lui Ionescu Ionuţ Cristian în zilele de 22.05.2014 (50.000 lei), respectiv 25.05.2014 (70.000 lei).
Mai mult, în luna mai 2013, inculpatul Ionescu Ionuţ Cristian a primit suma de 20.000 lei, pentru ca, în calitatea deţinută, să favorizeze, în cadrul procedurii de achiziţie publică, o societate comercială în vederea atribuirii unui contract de lucrări, având ca obiect „Reabilitarea şi extinderea SEAU Vălenii de Munte, Mizil şi Urlaţi, judeţul Prahova” (contract încheiat la data de 30.05.2013)“.
Mai puteţi citi
VIDEO Deputatul Vlad Cosma a plecat de la DNA Ploieşti, de la audierile în dosarul cumnatului lui Victor Ponta: „Nu îl cunosc pe Herţanu“. Baronul PSD de Prahova, Mircea Cosma, a venit joi dimineaţă la DNA Ploieşti pentru a da declaraţii în dosarul lui Iulian Herţanu, cumnatul lui Victor Ponta. Mircea Cosma se află sub control judiciar. Ulterior, la audieri a venit fiul acestuia, Vlad Cosma.
SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT
ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!
Servicii de arhivare fizica
Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!
Facebook
LinkedIn
RSS