Ploiesti

VIDEO Iulian Teodorescu este primar interimar al Ploieştiului. „Îmi asum responsabilitatea, în faţa tuturor ploieştenilor, de a continua proiectele începute“

Demisia, pe 10 martie, a fostului primar Iulian Bădescu, arestat preventiv pentru luate de mită şi abuz în serviciu în dosarul finanţării ilegale a echipei Petrolul, a impus convocarea în şedinţă extraordinară, vineri, a Consiliului Local.

Consilierii locali din Ploieşti au luat act de demisia lui Iulian Bădescu şi, potrivit legii, au trecut la desemnarea unui primar interimar al municipiului dintre cei doi viceprimari ai oraşului, Iulian Teodorescu (în prezent PLR, ales în iunie 2012 pe listele PNL) şi Raul Petrescu (actualmente la UNPR, ales pe listele PPDD).

Votul nu a fost lipsit de incidente, opoziţia din Consiliul Local, reprezentată de aleşii PNL şi PDL dorind ca cei doi viceprimari să-şi dea demisia, iar primarul interimar să fie desemnat din rândul consilierilor locali.

Raul Petrescu şi-a anunţat retragerea candidaturii din funcţia de primar interimar şi a spus că alianţa PSD-UNPR-PC-PLR îl susţine pe Iulian Teodorescu, însă gestul nu i-a convins pe consilierii PNL şi PDL să îşi schimbe opinia şi nu au participat la votul pentru desemnarea primarului interimar. Şi Radu Socoleanu, consilier independent, s-a abţinut de la vot, însă toţi consilierii prezenţi, 26, au rămas în sală pentru asigurarea cvorumului.

Într-un final, Iulian Teodorescu a fost ales primar cu 15 voturi din tot atâtea exprimate.

Iulian Teodorescu este de profesie avocat şi are 59 de ani. Activează în politică încă de la începutul anilor ‘90, când s-a înscris în Partidul Naţional Liberal, Filiala Prahova. A ocupat mai multe funcţii politice şi a fost ales consilier municipal în mai multe mandate. În 2014, a trecut la PLR, partidul lui Călin Popescu Tăriceanu, şi este în prezent preşedintele PLR Ploieşti.

Teodorescu deţine, împreună cu soţia sa, conform declaraţiei de avere, trei terenuri intravilane, trei case de locuit şi un apartament, toate în Ploieşti, precum şi un autoturism Audi A4, achiziţionat în 2008. De asemenea, are mai multe depozite bancare.

„Eu, personal, consider că Ploieştiul nu este într-o barcă, aşa cum s-a spus, ci este, la această oră, un şantier. Un şantier, pentru ca peste doi ani de zile, cel mult, Ploieştiul să arate altfel, să arate într-adevăr ca o metropolă europeană. Înţeleg să-mi asum ce prevede legea, preluarea sarcinilor de primar al municipiului Ploieşti“, a spus vineri Iulian Teodorescu în şedinţa în care a fost desemnat primar interimar.

Sunt un om care va continua proiectele USL-ului, un om care va continua proiectele primarului Iulian Bădescu şi îmi asum această responsabilitate în faţa tuturor ploieştenilor“, a completat Teodorescu.

Mai puteţi citi

Fostul primar al Ploieştiului, adus la DNA pentru a fi confruntat cu denunţătorul său, Dan Capră, patronul Petrolul. Confruntarea nu a mai avut loc

Primarul Ploieştiului a demisionat. Iulian Bădescu rămâne în arest preventiv pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Alegeri anticipate în oraş

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ploiesti
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Ploiesti

Consiliul Director al Fundației Județene pentru Tineret Prahova convoacă Adunarea Generală a Organizațiilor de/pentru Tineret a FJT Prahova

Stirile PH18/03/2021

Membrii Fundației Județene pentru Tineret Prahova solicită întrunirea Adunării Generale

Stirile PH17/02/2021

S-au finalizat reparațiile la Unitatea de Primiri Urgență de la Spitalul Județean Ploiești

Stirile PH12/02/2021

S-a dat startul înscrierilor pentru Bursa Generaţia lui John, bursă educaţională în valoare de 10.000 euro

redactie17/11/2020

Cum fac avere doi şarlatani din Sinaia cu un simplu anunţ pe internet. Escrocheria pe care procurorii nu o pot opri

redactie17/11/2020

Prăpăd la spitalul suport COVID-19 din Câmpina: trei medici pentru 60 de bolnavi, ceilalţi doctori sunt pacienţi

redactie17/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.