Ploiesti

Violator în serie, arestat de poliţiştii din Ploieşti. Cine l-a surprins când încerca să violeze o minoră

Francisc Demetrescu, un individ deosebit de periculos, recent eliberat din închisoare după 15 ani de pedeapsă, a fost prins din nou de către poliţiştii din Ploieşti. Pe numele său, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti au emis mandat de arestare preventivă pentru o tentativă de viol, faptă din data de 1 iunie 2019, viol, faptă din noaptea de 22 spre 23 octombrie 2018, furt şi ameninţare.

Judecătoria Ploieşti a admis solicitarea procurorilor, astfel că Francisc Demetrescu a fost arestat preventiv în data de 11 iunie 2019.

Surse judiciare au declarat pentru ”Adevărul” că Francis Demetrescu a fost prins în fapt de către tatăl uneia dintre victimele sale, în timp ce încerca să o violeze în maşină. Aceleaşi surse au precizat că Demetrescu ar fi acostat-o pe adolescentă în zona Gării de Vest din Ploieşti şi ar fi dus-o într-o zonă ferită, unde avea parcată maşina. Prins asupra faptului, bărbatul a fugit, iar timp de două săptămâni a fost căutat de către poliţişti. A fost prins în data de 10 iunie pe o stradă din zona centrală a Ploieştiului.

În urma anchetei a reieşit că Demetrescu mai violase o altă fată, de data aceasta majoră, în luna octombrie anul trecut.

Violatorul ieşise din închisoare în vara anului trecut. A fost condamnat la 15 ani de detenţie pentru tentativă de omor

Violatorul din Ploieşti este un individ deosebit de periculos cu un cazier bogat. În anul 2003, a mai atacat o tânără în centrul Ploieştiului, pe care ulterior a dus-o cu forţa într-un pasaj pietonal unde a violat-o şi chiar a vrut să o omoare. Francisc Demetrescu a fost condamnat definitiv în 2006 la 15 ani de închisoare pentru viol, lipsire de libertate şi tentativă de omor.

Şi-a ispăşit cea mai mare parte din pedeapsă la Penitenicarul Ploieşti, iar ultimele luni le-a petrecut la închisoarea din Mărgineni, judeţul Dâmboviţa. În august 2018, Judecătoria Găeşti admite propunerea de liberare condiţionată.

”În temeiul art. 59 Cod penal (1969) şi art. 5 Cod penal (2009): Admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Găeşti pentru condamnatul Demetrescu Francisc, Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Demetrescu Francisc de sub puterea mandatului (…) dacă nu este reţinut sau arestat în alte cauze. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală: Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului din oficiu, Popa Mihaela, în cuantum de 130 lei, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie seria DB nr. 5772/2018, va fi înaintat din fondurile Ministerului Justiţiei. În temeiul art. 587 alin. 3 Cod procedură penală: Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”

Sentinţa Judecătoriei Găieşti rămâne definitivă pentru că nu a mai contestat nimeni decizia, astfel că din vara anului 2018, bărbatul a fost liber.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

{po[4] html}

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ploiesti
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Ploiesti

Consiliul Director al Fundației Județene pentru Tineret Prahova convoacă Adunarea Generală a Organizațiilor de/pentru Tineret a FJT Prahova

Stirile PH18/03/2021

Membrii Fundației Județene pentru Tineret Prahova solicită întrunirea Adunării Generale

Stirile PH17/02/2021

S-au finalizat reparațiile la Unitatea de Primiri Urgență de la Spitalul Județean Ploiești

Stirile PH12/02/2021

S-a dat startul înscrierilor pentru Bursa Generaţia lui John, bursă educaţională în valoare de 10.000 euro

redactie17/11/2020

Cum fac avere doi şarlatani din Sinaia cu un simplu anunţ pe internet. Escrocheria pe care procurorii nu o pot opri

redactie17/11/2020

Prăpăd la spitalul suport COVID-19 din Câmpina: trei medici pentru 60 de bolnavi, ceilalţi doctori sunt pacienţi

redactie17/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.